Cum ne gasim motivatia necesara pentru imbunatatirea stilului de viata
În zilele noastre, tot mai multe persoane încearcă să ducă un stil de viaţă mai sănătos şi să adopte toate obiceiurile necesare pentru a ajunge în acel punct. Îmbunătăţirea stării de bine sau creşterea productivităţii sunt doar câteva din motivele care ne determină să luăm această decizie radicală, însă foarte inspirată.
Dacă şi tu îţi doreşti să-ţi îmbunătăţeşti calitatea vieţii, ar trebui să ştii că acesta este un proces de lungă durată, care necesită disciplină, voinţă puternică şi perseverenţă. Cu toate acestea, eforturile îţi vor fi răsplătite în cele din urmă, iar după numai câteva săptămâni te vei simţi ca un om nou.
Dacă îţi doreşti să faci pasul cel mare şi să depui toate eforturile necesare pentru a deveni o persoană mai bună, noi te putem ajuta. În cele ce urmează îţi prezentăm câteva metode prin care să poţi realiza acest lucru şi să-ţi trăieşti, în sfârşit, viaţa la cel mai înalt nivel.
Renunţă la vicii
Atunci când vine vorba despre ameliorarea calităţii vieţii tale, primul pas nu se referă la lucrurile pe care trebuie să începi să le faci, ci la acelea pe care trebuie să le laşi în urmă, fără a mai privi înapoi.
Obiceiuri precum fumatul, consumul de alcool în exces sau utilizarea de droguri pot cauza multiple probleme de sănătate, multe dintre ele cronice. Printre acestea enumerăm: emfizem pulmonar, ictus cerebral, afecţiuni ale aparatului digestiv sau chiar glomerulonefrita, o boală a sistemului renal care, dacă este lăsată netratată, poate duce la deteriorarea rinichilor.
Pentru a renunţa la aceste vicii pentru totdeauna, vei avea nevoie de voinţă puternică şi de o foarte mare disciplină. Nu încerca să răreşti aceste obiceiuri, ci mai degrabă renunţă complet la ele. Poate că va fi mai greu în primele săptămâni, însă odată ce reuşeşti să depăşeşti momentul, viaţa ta se va îmbunătăţi considerabil.
Adoptă un regim alimentar sănătos
Pentru a adopta un stil de viaţă sănătos şi împlinit trebuie să pui foarte mare accent şi pe alimentele pe care le consumi. Există foarte multe regimuri alimentare pe care le poţi adopta, însă acum nu vom discuta despre acestea, ci despre cum îţi poţi găsi motivaţia pentru a le urma.
Mentalitatea cu care porneşti la drum este cel mai important lucru în alegerea şi urmarea cu stricteţe a unui regim alimentar sănătos. Înainte de a începe dieta efectivă este necesar să te gândeşti la motivele care te-au determinat să iei această decizie. Astfel, îţi va fi mult mai uşor să urmezi regimul alimentar, iar disciplina ta va veni din dorinţa de a rezolva problemele pe care le-ai identificat anterior.
De asemenea, este important să-ţi faci provizii consistente de alimente, pentru a avea mereu acces la gustări sănătoase atunci când îţi este foame.Totuşi, încearcă să nu renunţi de tot la micile plăceri şi să îţi permiţi să faci o excepţie o dată la două săptămâni.
Fă mişcare
Pe lângă alimentaţia sănătoasă şi eliminarea obiceiurilor nocive din viaţa ta, este necesar să-ţi găseşti timp şi pentru activităţile fizice. Este bine ştiut faptul că, pentru o viaţă sănătoasă, este necesar să faci minimum 30 de minute de mişcare în fiecare zi. Cu toate acestea, programul încărcat şi oboseala acumulată la locul de muncă te pot împiedica să adopţi acest obicei.
Totuşi, odată ce ai reuşit să înţelegi că cele 30 de minute de mişcare nu sunt o opţiune, ci o necesitate în asigurarea unui stil de viaţă sănătos, vei ajunge să-ţi aloci timpul necesar pentru această activitate. Apoi, după ce vei percepe avantajele acestui obicei sănătos, poate vei duce lucrurile mai departe şi vei urma un program intensiv de antrenament fizic. Însă trebuie să începi de undeva.
Asigură-ţi sănătatea mentală
Deşi vechi de mii de ani, dictonul latin „Minte sănătoasă în corp sănătos” este atât de relevant chiar şi în zilele noastre. Pentru a-ţi creşte calitatea vieţii, pe lângă alimentaţia sănătoasă, activitatea fizică şi renunţarea la vicii, trebuie să pui foarte mare accent şi pe sănătatea ta mentală.
Emoţiile negative şi stresul sunt principalele fenomene care te împiedică să duci un stil de viaţă cu adevărat sănătos şi, uneori, pot conduce la dezvoltarea unor boli extrem de grave. De aceea, este important să iei decizii care să te ajute să combaţi stresul şi să-ţi antrenezi mintea pentru a acapara toate emoţiile pozitive şi a le elimina pe cele nedorite.
Îmbunătăţirea calităţii vieţii nu depinde doar de obiceiurile pe care ţi le însuşeşti, ci de motivaţia cu care porneşti la drum. Învaţă să-ţi găseşti această motivaţie pentru a reuşi să devii o persoană împlinită.
© Copyright Stiri din Sanatate