durere cap copil
Ce facem cand copilul acuza dureri de cap

Cefaleea este un simptom destul de frecvent, care la copilul mic începe sa se contureze prin durere, ca mijloc de a atrage atentia. Cauzele care sa explice frecventa bolii sunt multiple. Extremitatea cefalica are structuri sensibile la durere, iar din cauza faptului ca este puternic vascularizata si inervata, este sensibila la factori generali si locali. Investigarea unui bolnav care prezinta cefalee trebuie sa fie riguroasa si sa se insiste asupra localizarii, modului în care a debutat, a intensitatii durerii, a duratei, a factorilor precipitanti sau agravanti, daca exista simptome asociate si asupra antecedentelor familiale.

La copil se pot observa urmatoarele categorii de cefalee: - cefalee vasculara de tip migrena; - cefaleea din sinuzita; - cefaleea cand exista tulburari de acomodare vizuala; - cefaleea din boli inflamatorii intra sau extracraniene (meningite, meningoencefalite); - cefaleea prin tractiune (tumori cerebrale, hematoame, abces cerebral); - cefaleea prin scaderea cantitatii de lichid cefalorahidian, ce apare dupa punctii rahidiene la bolnavul sanatos si care se intensifica daca bolnavul ridica capul. Boala evolueaza spre vindecare în cateva zile; - cefaleea prin hipertensiune intracraniana; - cefaleea din hipertensiunea arteriala este mai intensa dimineata la desteptare; - cefaleea vasculara nemigrenoasa apare din cauza vasodilatatiei arterelor intracraniene în caz de hipoglicemie, hipoxie; - cefalee cu afectiuni psihice în caz de depresie si anxietate.

Migrena poate fi întalnita la copilul mare, dar si la adult. Ca definitie, migrena este o boala familiala caracterizata prin atacuri repetate de cefalee, variabile ca intensitate, frecventa si durata. De obicei, cefaleea este unilaterala, asociata cu anorexie, greata si voma, fiind precedata si, uneori, însotita de tulburari neurologice sau psihice.

La copil, diagnosticul de migrena este posibil de stabilit pe baza unor simptome ca: greata sau varsaturi, cefalee pulsatila, dureri abdominale, antecedente familiale de migrena. Criza de migrena are ca simptom principal durerea de cap de intensitate mare pe jumatate de cap, de durata scurta, de la cateva ore pana la jumatate de zi, fiind însotita de indispozitie, apatie, somnolenta, greata si varsaturi. La începutul crizei apar mai totdeauna tulburari vizuale.

Atacurile de migrena pot fi usor confundate cu atacuri bilioase sau cu greata, aparute dupa mersul cu autobuzul sau cu trenul. Uneori, accesele de migrena pot fi precipitate de lovituri la nivelul capului, în timpul jocului, care, chiar daca sunt minore, la un copil sensibil pot declansa o criza acuta. Daca atacul migrenos aparut în urma unui traumatism cerebral este însotit si de tulburari de vorbire, atunci se considera a fi legat de o complicatie a traumatismului cerebral.

Aparitia acestor crize obliga medicul de familie sa colaboreze cu medicul specialist neurolog, pentru a trasa diagnosticul si pentru a institui un tratament simptomatic, dar si tratamentul profilactic, care consta în menajarea copilului ce prezinta aceste simptome. De asemenea, vor trebui atenuati factorii stresanti din familie sau de la scoala, program limitat de vizionare tv sau acces la internet. Orele de culcare tarzii reprezinta si ele un factor precipitant, ca si alimentatia neregulata sau gustarea de dimineata luata în pripa.

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate