Două simptome atipice care apar imediat dupa infectarea cu coronavirus
Două simptome atipice care apar imediat dupa infectarea cu coronavirus

Primele două simptome atipice de coronavirus. Pierderea gustului și a mirosului sunt două simptome care apar în cazul multor pacienți diagnosticați cu COVID-19.

„Din aproape toate persoanele infectate care au fost intervievate (și este vorba despre o sută) cel puțin două treimi au raportat că și-au pierdut simțul mirosului și pe cel al gustului timp de câteva zile.

Primele două simptome atipice de coronavirus
Această absență este atât de puternică încât o mamă nu a putut să perceapă mirosul scutecului murdar al copilului. Alții nu mai miroseau șamponul și mâncarea începea să nu mai miroase a nimic. Încă nu putem spune exact când apar aceste simptome, dar se manifestă imediat după infectare.”, a declarat dr. Hendrik Streeck, medic infecționist din Germania, într-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine.

Massimo Galli, profesor de boli infecțioase la Universitatea din Milano și șeful secției III de boli infecțioase a spitalului Sacco, adaugă: „În ultimele zile am primit diverse rapoarte și am văzut cazuri de anosmie la pacienții noștri (simțul alterat al mirosului – n.r) și disgeuzie (gust modificat – n.r.), chiar și la pacienții cu simptome modeste sau cu o severitate limitată”.

„Datele colectate sistematic nu sunt încă disponibile, vorbesc doar despre comentariile personale și ale echipei mele. Pierderea gustului și a mirosului poate apărea și în alte infecții ale tractului respirator, dar în Covid-19 pare mai frecventă și marcată.”

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate