Stiri din Sanatate

Disfunctia axei HPA este o modificare in timp a raspunsului organismului la stresul cronic. Stresul de intensitate mica, pe termen scurt este benefic. Ne ajuta sa ne concentram, sa fim mai eficienti. Stresul cronic insa loveste direct in creier. Ii afecteaza structura, marimea, dar si modul de functionare. Descopera mai multe despre modul in care lucreaza componentele axei HPA.

Vorbim despre stres atunci cand apare un dezechilibru intre sarcinile pe care le avem de rezolvat si resursele de care dispunem. Resurse inseamana orice de la timp, cunostinte, abilitati, bani. Stresul resimtit in mod continuu este nociv pentru creier, iar primele modificari apar in modul de functionare a axei HPA. Este vorba despre axa hipotalamica-hipofizara-suprarenala.

Componentele axei HPA
Axa HPA este formata din hipotalamus, glanda hipofizara si suprarenalele. Hipotalamusul este o regiune a creierului care conecteaza sistemul nervos autonom si sistemul endocrin cu glanda pituitara. Hipotalamusul este important in mentinerea homeostazei corporale – prin reglarea somnului, emotiilor, temperatura corpului, foamea, setea si multe altele.

Glanda hipofizara se gaseste la baza creierului. Desi este mica cat un bob de mazare, este considerata glanda principala deoarece regleaza alte glande endocrine. Glandele suprarenale sunt situate in partea de sus a rinichilor si produc hormoni importanti, cum ar fi adrenalina si cortizolul. Toate aceste trei componente lucreaza impreuna pentru a regla raspunsul la stres, starea de spirit, motivatia, metabolismul, nivelul de energie si sistemul imunitar.

Disfunctia axei HPA ca un efect domino
Axa HPA functioneaza cumva asemanator sistemului tau endocrin, adesea comparat cu o orchestra – totul trebuie sa functioneze impreuna pentru a ramane in ton. In cazul in care orice punct al axei HPA nu functioneaza fara probleme, poate afecta urmatoarea serie de reactii, care poate afecta urmatoarele si tot asa in cascada. Disfunctia axei HPA este ca un efect domino care decoleaza dupa ce organismul devine desensibilizat la hormonii stresului.

Un alt mod de a ne gandi la disfunctia axei HPA este sa o comparam cu rezistenta la insulina, care poate duce in cele din urma la diabet. In mod similar, atunci cand organismul produce in mod continuu hormoni de stres, acesta devine in cele din urma mai putin sensibil si sistemul nu poate reechilibra corpul si sa restaureze homeostazia asa cum ar fi putut odata.

Hormonii axei HPA
Exista patru hormoni importanti cand vine vorba de axa hipotalamica-hipofizara-suprarenala. Cortizolul este hormonul steroid din axa HPA care primeste cea mai mare parte a atentiei, dar este de fapt doar o parte a problemei. Cortizolul suna alarma in perioadele de stres, pregatind organismul pentru un raspuns fizic. Cortizolul poate fi declansat de factori externi si interni. Un sef care iti inspira teama sau o dieta nesanatoasa pot fi astfel ce factori.

Hormonul care elibereaza corticotropina (CRH) este numit si factor de eliberare a corticotropinei (CRF). Acesta este hormonul de stres eliberat de hipotalamus, care stimuleaza glanda pituitara determinand eliberarea hormonului adrenocorticotrop. Acest lucru poate fi cauzat si de factori externi sau interni. Hormonul adrenocorticotrop (ACTH) determina la randul sau producerea de glucocorticoizi in suprarenale. Cortizolul este un glucocorticoid, dar exista si altii din aceasta familie produse de glandele suprarenale.

Glucocorticoizii sunt steroizi, care ajuta la reglarea raspunsului sistemului imunitar in principal prin reducerea inflamatiei.Probabil ati observat ca acest lucru are un efect in cascada. CRH din hipotalamus declanseaza ACTH in glanda pituitara, care declanseaza apoi glucocorticoizi in glanda suprarenala. Si asa mai departe.

Disfunctia axei HPA, rezultatul stresului continuu
Daca factorul de stres dispare, axa HPA se va dezactiva. Daca factorul stresant este perceput continu, axa HPA va ramane activata. Conceptul de oboseala suprarenala se invarte in jurul ideii ca cortizolul este eliberat in mod continuu, iar in cele din urma se ajunge la epuizarea suprarenalelor. Problema este ca multe persoane care cred ca au oboseala suprarenala nu au adesea niveluri disfunctionale de cortizol. Literatura stiintifica sustine acest lucru. In 2016 a aparut o revizuire sistematica, numita „Adrenal Fatigue Don’t Exist”, care a rezumat descrierea libera si adesea slaba a oboselii suprarenale impreuna cu dovada ca arderea cortizolului nu se regaseste.

Cu toate acestea, disfunctia axei HPA, care este o modificare a raspunsului la stres in timp (dupa expunerea la stresul cronic) a fost verificata si asociata cu numeroase boli. Existenta disfunctiei axei HPA sugereaza ca
trebuie sa luam foarte serios in calcul reducerea stresului.