Valoarea pH-ului sângelui nostru este în strânsă legătură cu starea noastră de sănătate, dar prin alegerile noastre alimentare putem să ajutăm organismul să-şi menţină acest echilibru, sau să facem mici corecţii astfel încât să ne menţinem sănătatea.
PH-ul neutru este cel optim
Organismul nostru funcţionează optim atunci când sângele are un pH neutru, în jurul valorii de 7,4. Coprul are mecanisme natural prin care păstrează acest echilibru, prin mecanisme complexe de neutralizare a acizilor care se formează în urma diferitelor procese. Dar obiceiuri care erodează sănătatea, precum sedentarismul, fumatul, consumul excesiv de alcool, expunerea la poluare sau la alte forme de stres pot determina un dezechilibru între elementele acide şi cele bazice (adică, aşa-numita stare de acidoză), care, dacă se prelungeşte, generează stări de oboseala accentuată, durerile musculare şi articulare etc.
Când acidoza durează mult şi este accentuată, lasă asupra organismului efecte grave: oboseală cronică, imunitatea slabă, îmbătrânire prematură. Iată ce trebuie să faci pentru a utiliza toate pricipiile alimentaţiei acido-bazice în favoarea ta.
Alimentele cu efect alcalin
Raportul dintre alimentele cu efect alcalin şi cele cu efect acid ar trebui să fie de 7 la 3, potrivit susţinătorilor dietei alcaline. Însă proporţia majoritară de 70% alimente cu efect alcalin nu se obţine urmărind excluderea tuturor alimentelor cu efect acid, care au un rol important în dietă (carnea de vită, de peşte sau ouăle), ci printr-o mai bună gestionare a calităţii şi a cantităţii de alimentelor cu efect acid şi prin asocierea lor corectă cu alimentele din celelalte grupe alimentare la aceeaşi masă. Spre exemplu, pâinea cu dulceaţă de la micul dejun şi friptura cu legume de la masa de prânz ar putea fi neutralizate de un borş de zarzavaturi de la masa de seară.
Nu în ultimul rând, şi felul în care sunt preparate alimentele poate duce la unele diferenţe din punct de vedere acido-bazic. Se recomandă alimentele doar prin fierbere, la abur sau la cuptor şi să evităm prăjirea lor. În plus, uleiul se foloseşte doar rece, adăugat în farfurie, peste alimente.
Un alt secret pentru o digestie cât mai bună şi fără efecte acide este să începem orice masă la care vom consuma mâncare gătită (preparată la foc) cu o salată de crudităţi.
Ce alimente sunt acide şi, respectiv, alcaline
Alimentele acide sunt bogate în glucide, mai ales în zahăr (dulciurile concentrate precum prăjiturile sau ciocolata), sunt produse rafinate (margarina şi produsele obţinute din făină albă, de exemplu) şi, în general, favorizează apariţia radicalilor liberi în corp (mezelurile, brânzeturile).
Alimentele alcaline (bazice) sunt bogate în minerale (calciu, magneziu, potasiu) şi au în compoziţie o pondere mică de clor, sulf, fosfor, care sunt acide. Majoritatea verdeţurilor, legumelor şi fructelor întrunesc aceste calităţi.
© Copyright Stiri din Sanatate