Cum îți afectează diabetul creierul?

 
cum iti afecteaza diabetul creierul
 

Diabetul de tip 2 și prediabetul pot fi asociate cu îmbătrânirea prematură a creierului. Recent, cercetătorii au descoperit că prezența acestor două afecțiuni cronice poate crește riscul de apariție a problemelor neurologice și poate influența negativ speranța de viață.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de peste 31.000 de persoane din Marea Britanie, cu vârste cuprinse între 40 și 70 de ani. Participanții au fost evaluați folosind imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), iar cercetătorii au comparat vârsta biologică a creierului cu vârsta lor cronologică.

Diabetul de tip 2 și prediabetul pot contribui la îmbătrânirea accelerată a creierului.

Un studiu publicat în revista Diabetes Care, realizat de Karolinska Institutet din Suedia, a evidențiat că aceste afecțiuni cronice pot accelera procesele de îmbătrânire cerebrală. Cu toate acestea, modificările aduse stilului de viață pot reduce efectele dăunătoare.

Conform studiului, persoanele cu prediabet și diabet zaharat au prezentat o vârstă biologică a creierului cu 0,5 ani și, respectiv, 2,3 ani mai mare decât vârsta lor cronologică. În cazul celor cu diabet slab controlat, diferența a fost chiar mai semnificativă, creierul acestora fiind cu peste patru ani mai îmbătrânit decât vârsta reală, potrivit News Medical.

Pe termen lung, s-a observat că această diferență între vârsta biologică a creierului și vârsta cronologică a continuat să crească la persoanele cu diabet. Totuși, modificările stilului de viață, precum activitatea fizică regulată, evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool, au contribuit la încetinirea procesului de îmbătrânire cerebrală.

Aceste descoperiri sunt esențiale pentru prevenirea și gestionarea diabetului, mai ales având în vedere predicțiile conform cărora 1,3 miliarde de oameni ar putea dezvolta diabet până în 2050, conform CSID.

Impactul diabetului de tip 2 și al prediabetului asupra vârstei cerebrale

Îmbătrânirea accelerată a creierului este asociată cu un risc crescut de apariție a tulburărilor neurodegenerative, iar diabetul este considerat, în general, un factor de risc major pentru dezvoltarea demenței. De asemenea, această afecțiune poate crește rata de mortalitate.

„Diabetul este un factor de risc bine stabilit pentru demență, dar impactul diabetului zaharat și al prediabetului asupra stadiilor incipiente ale îmbătrânirii cerebrale rămâne neclar”, a explicat Abigail Dove, doctorand la Centrul de Cercetare a Îmbătrânirii din cadrul Karolinska Institutet din Suedia, într-un interviu pentru Health. „Aceste întrebări sunt esențiale din punct de vedere al sănătății publice, deoarece este important să înțelegem cum putem proteja sănătatea creierului la persoanele cu diabet pe măsură ce îmbătrânesc.”

Rezultatele studiului

Concluziile studiului sunt mai relevante în cazul bărbaților și al persoanelor cu o sănătate cardiometabolică precară. Cu toate acestea, cercetătorii subliniază necesitatea unor investigații suplimentare, care să implice un număr mai mare de participanți și o frecvență mai ridicată a scanărilor RMN, pentru a înțelege mai bine această legătură.

Mai mulți factori de risc pot contribui la apariția diabetului. Printre aceștia se numără: predispoziția genetică, consumul excesiv de zahăr, creșterea în greutate, vârsta de peste 40 de ani, hipertensiunea arterială, lipsa de activitate fizică, somnul insuficient, fumatul, consumul excesiv de alcool și istoricul de diabet gestațional (în timpul sarcinii).

Informațiile prezentate în acest articol nu substituie consultul medical. Consultați medicul pentru diagnostic și tratament adecvat.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate