De ce produce stomacul anumite zgomote
De ce produce stomacul anumite zgomote

Stomacul poate face galagie cand esti flamand si nu ai nimic in stomac, dar poate scoate sunete si cand esti satul si stomacul este plin.

Sunetele sunt mai zgomotoase atunci cand stomacul este gol, de aceea sunt asociate cu foamea. Sunetele abdominale provin din intestin si sunt produse in special de gazele ce se deplaseaza in tubul digestiv. Acestea se numesc borborisme si pot fi descrise prin galgait si chiorait.

Simptomele ce insotesc sunetele abdominale

Sunetele abdominale nu constituie, in mod normal, un motiv de ingrijorare pentru sanatatea stomacului. Cu toate acestea, prezenta altor simptome ce insotesc aceste sunete poate indica o afectiune:

  •  excesul de gaz
  •  febra
  •  greata
  •  varsaturile
  •  diareea
  •  constipatia
  •  scaunul cu sange
  •  arsurile la stomac
  •  pierderea brusca in greutate
  •  senzatia de stomac plin

Adresati-va medicului daca prezentati oricare dintre aceste simptome sau dureri abdominale pentru a evita potientialele complicatii si afectiuni ale tractului digestiv.

Care sunt cauzele aparitiei sunetelor abdominale

Sunetele pe care le auzim in stomac sunt, cel mai adesea, cauzate de miscarea alimentelor, a lichidelor, sucului digestiv si aerului la nivelul intestinelor.

Alte cauze ale aparitiei simptomelor stomacului zgomotos

Sunetele abdominale pot fi normale, hipoactive sau hiperactive. Sunetele intestinale hiperactive, hipoactive pot fi atribuite urmatoarelor afectiuni:

  •  infectii ale tractului digestiv
  •  hernia
  •  fluxul sangvin scazut la nivelul intestinelor
  •  nivel anormal de potasiu sau calciu in sange
  •  prezenta unei tumori
  •  blocarea intestinului

Alte cauze ale sunetelor intestinale hiperactive:

  •  sangerarile pe fondul prezentei ulcerului
  •  alergiile alimentare
  •  infectii ce produc diaree
  •  sangerari ale tractului digestiv
  •  boala de intestin inflamat, in special boala Crohn

Alte cauze ale sunetelor abdominale hipoactive:

  •  ulcer perforat
  •  ingerarea medicamentelor ce produc astfel de efecte secundare, precum este codeina
  •  anestezia generala
  •  interventiile chirurgicale abdominale
  •  leziuni la nivelul intestinelor
  •  blocarea partiala sau completa a intestinelor
  •  infectii la nivelul cavitatii abdominale sau peritonita

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate