De ce este important să citim întotdeauna prospectul înainte de a folosi un medicament fără reţetă?
Prospectul reprezintă principala sursă avizată de informaţii cu privire la proprietăţile terapeutice ale unui medicament ce se eliberează fără reţetă (OTC). Ţinând cont de frecvenţa tot mai mare cu care sunt utilizate aceste produse în îngrijirea personală, este esenţială citirea şi înţelegerea corectă a elementelor incluse în prospect. Astfel, se poate evita administrarea lor necorespunzătoare.
De asemenea, este foarte important să citim de fiecare dată prospectul, chiar şi în cazul unor produse pe care le-am utilizat şi cu alte ocazii. Acest lucru este necesar pentru a preîntâmpina posibile interacţiuni sau efecte adverse. Conform legislaţiei în vigoare, prospectul trebuie să includă informaţii despre compoziţia produsului, indicaţiile terapeutice, modul de utilizare, contraindicaţii şi reacţii adverse, condiţii de păstrare. Ce înseamnă acestea şi de ce ar trebui să fim atenţi la ele?
Indicaţiile terapeutice
Indicaţiile din prospectul medicamentului descriu pe scurt simptomele şi/sau afecţiunile pentru care acesta se administrează. În cazul medicamentelor fără prescripţie medicală, indicaţiile vă pot confirma dacă medicamentul pe care urmează să vi-l administraţi este cel corespunzător problemelor medicale resimţite de către dumneavoastră. Dacă nu sunteţi sigur asupra simptomelor, nu luaţi medicamentul şi adresaţi-vă medicului sau farmacistului. Acest lucru este valabil şi pentru dispozitivele medicale pentru îngrijire personală, care se eliberează de asemenea fără reţetă.
Contraindicaţii, atenţionări şi precauţii
Contraindicaţiile prezintă afecţiunile sau situaţiile în cazul cărora nu este recomandată administrarea medicamentului pe care intenţionaţi să îl utilizaţi. Poate fi vorba despre persoane cu boli cronice (diabet, boli cardiovasculare, boli digestive sau hepatice, etc.), alergii la anumite substanţe conţinute de medicament, vârsta (în cazul copiilor, sau vârstnicilor spre exemplu), condiţii medicale speciale,(precum sarcina), condiţii pre sau post operatorii, deficit de substanţe minerale sau vitamine din organism şi altele. Atunci când intenţionaţi să luaţi un medicament fără reţetă şi vă regăsiţi într-una din situaţiile enunţate în contraindicaţiile prospectului, rugaţi medicul sau farmacistul să vă recomande un medicament permis în situaţia dumneavoastră. Nu trebuie să vă îngrijoraţi, de cele mai multe ori, există mai multe alternative terapeutice pentru aceeaşi afecţiune.
Doze şi mod de administrare
Dozajul şi modul corect de administrare al medicamentului asigură eficienţa lui în ameliorarea simptomelor şi tratarea afecţiunii dumneavoastră şi evită unele efecte secundare neplăcute. Administrarea unor doze mai mari sau la intervale mai scurte de timp nu îmbunătăţeşte răspunsul la ratament şi nici nu grăbeşte vindecarea. Din contră, administrarea incorectă şi supradozajul vă pot pune în pericol sănătatea. Respectaţi modul de administrare şi în ceea ce priveşte recomandarea ca medicamentul să fie luat înainte, sau după masă, cu apă multă, sau puţină, pastila întreagă sau sfărâmată, etc.
Interacţiunea cu alte medicamente
Medicamentele eliberate fără reţetă conţin substanţe active şi inactive (excipienţi) care acţionează şi interacţionează în organism. Administrarea mai multor medicamente pentru diverse afecţiuni sau în combinaţie cu suplimente alimentare ori cu dispozitive medicale pentru ȋngrijire personală poate diminua sau potenţa efectul substanţelor active, absorbţia unor vitamine şi minerale din organism şi poate cauza dezechilibre chimice şi chiar probleme medicale serioase. Astfel, în cazul administrării unui nou medicament fără reţetă, verificaţi întâi şi întotdeauna interacţiunea acestuia cu celelalte medicamente cu sau fără prescripţie medicală şi/sau suplimente alimentare. Dacă aveţi nelămuriri, nu ezitaţi să întrebaţi medicul sau farmacistul.
© Copyright Stiri din Sanatate