amortire maini
De ce amorţesc mâinile şi picioarele? Cele mai frecvente cauze

Amorţirea unui membru nu îngrijorează dacă apare în urma şederii îndelungate cu braţul sub cap sau picior peste picior, prin care sunt presaţi nervii periferici. Când însă acest simptom survine episodic şi e însoţit de alte neplăceri, este cazul să căutăm motivul.

Pe lângă amorţelile periferice (parestezii), durerea, furnicăturile, mâncărimile şi pierderea sensibilităţii pot fi semnele unei tulburări neuro-musculare numită neuropatie periferică, care are la bază lezarea unor nervi ai mâinilor şi picioarelor. Cauzele afectării conducerii impulsurilor nervoase către membre sunt multiple, cea mai frecventă fiind declanşarea diabetului zaharat.

Diabetul e semnalat de furnicături
Unul dintre simptomele apărute adesea în diabetul zaharat este amorţirea picioarelor, însoţită de furnicături şi de mâncărimi. În acest caz, leziunile nervilor periferici sunt produse de menţinerea pe o perioadă lungă de timp a unor valori glicemice ridicate. În lipsa unui tratament şi a unei diete corespunzătoare, se poate ajunge la senzaţie de arsură, înţepături, crampe musculare, pierderea sensibilităţii termice, dureroase şi, mai târziu, pe aceea de control a mişcării.

Carenţele de vitamine şi infecţii, printre cauze
Unele lipsuri de vitamine sunt anunţate prin amorţirea membrelor. Este vorba despre carenţe ale vitaminelor E, B1, B6, B3, B12. Deficienţa de vitamina B12 poate duce şi la anemie, o altă cauză a amorţirii periferice. Mai mult, în absenţa vitaminei B3 (niacină), care are efect antiinflamator, se pot declanşa procese inflamatoare şi diverse infecţii.

Info

Un aport crescut de vitamina B6, peste 2 mg pe zi, în cazul adulţilor cu o alimentaţie bogată în proteine, poate provoca amorţirea sau pierderea sensibilităţii membrelor, mai ales în cursul nopţii.

Simptom al sindromului de tunel carpian
O posibilă cauză a amorţirii mâinilor este petrecerea de timp îndelungat în faţa calculatorului sau folosirea excesivă a telefonului mobil. Solicitarea mâinii poate afecta nervul median, cel mai important în zona membrelor superioare, care trece pe sub tunelul carpian, o structură aflată la încheietură. Alte simptome apărute în cazul acestei afecţiuni sunt furnicăturile, durerea intensă, pornind uneori de la nivelul cotului până în vârful degetelor, pierderea sensibilităţii tactile.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate