Cum se hidrateaza pielea corect
Un produs cosmetic hidratant ar trebui sa hidrateze. Dar atunci ce fac produsele antirid si cele antiage? Hidratarea si-a pierdut din sens in timp din cauza multimii de produse lifting, pentru fermitate, antirid, nutritive, organice, creme de ochi, seruri, tratamente intensive, etc. Prin definitie, un produs hidratant trebuie sa contina cat mai multe substante care mentin structura naturala a pielii reducand efectele radicalilor liberi (actiunea mediului asupra pielii prin razele de soare, poluare si aer), imbunatatind functia de bariera a pielii si ajutand toate celulele din piele sa functioneze normal (colagenul, elastina, celulele sistemului imunitar). Un produs cosmetic hidratant, ca sa fie cu adevarat de folos, trebuie sa indeplineasca toate acestea indiferent ce este el: crema, lotiune, ser sau orice produs prezentat ca fiind miraculos.
Cand un produs hidratant contine substante dovedite ca fiind eficiente in acest sens, el are capacitatea de a mentine echilibrul natural al pielii si hidratarea optima a acesteia si se apropie cel mai mult de ceea ce este un produs antiage. Cele patru mari categorii de ingrediente care mentin functiile naturale ale pielii sunt:
Antioxidantii / Ingredientele de comunicare celulara (cell-communicating ingredients) / Ingredientele identice pielii (skin identical ingredients) / Antiiritantii. In concluzie, hidratarea pielii inseamna mult mai mult decat apa.
Care sunt nevoile fiecarui tip de piele: Indiferent daca vorbim despre creme hidratante, antirid, seruri, tratamente sau orice alt produs cosmetic, ceea ce trebuie ele sa contina sunt antioxidantii, ingredientele de comunicare celulara si ingrediente identice pielii. Toate tipurile de piele au nevoie de aceste ingrediente pentru a-si mentine starea naturala, functiile si frumusetea. Cat timp folosesti un produs care contine un amestec de astfel de substante, iti hidratezi pielea in cel mai bun mod posibil.
Atunci cum diferentiem produsele dupa tipul de ten caruia i se adreseaza? Singurul lucru care face diferenta intre creme hidratante, seruri, produse antiimbatranire si orice alte feluri de produse este textura care le face potrivite unui tip de piele sau altuia. Gelurile si produsele lichide sunt potrivite pentru tenul gras sau mixt, serurile si lotiunile fluide sunt potrivite pentru tenul normal sau usor uscat, iar lotiunile mai emoliente si cremele sunt destinate pielii uscate.
Textura produsului de ingrijire tine de tipul de ten, dar ingredientele speciale pentru sanatatea pielii sunt aceleasi in toate (sau asa ar trebui sa fie), indiferent de preferintele noastre. Radicalii liberi sunt atomi sau grupuri de atomi instabili produsi in urma unor fenomene normale din organism. Acestia pot provoca daune celulelor, proteinelor si ADN-ului, modificandu-le structura chimica. Ei provin din substantele benefice ce se gasesc in corpul nostru, dar care au suferit transformari in urma proceselor naturale ce au loc in organism. Sunt rezultatul poluarii, al actiunii toxinelor, radiatiilor solare si al altor fenomene negative din exterior, la care suntem supusi si pe care ar trebui sa le evitam. Dar radicalii liberi pot rezulta si in urma unor procese normale din interiorul organismului, cum ar fi cele determinate de exercitiile fizice, mai ales daca sunt intense. Acest lucru nu inseamna, insa, ca nu e bine sa facem sport. Exercitiile fizice au multe efecte benefice asupra sanatatii, iar radicalii liberi formati in urma sportului sunt blocati de catre antioxidantii produsi in corp. Pentru piele cauza principala a imbatranirii si a aparitiei radicalilor liberi este soarele.
Radicalii liberi pot afecta ADN-ul, ceea ce inseamna ca pielea devine incapabila sa produca colagen nou sau sa-si indeplineasca functiile normal si produce in schimb celule malformate. Actiunea daunatoare a radicalilor liberi nu poate fi eliminata complet niciodata, dar poate fi tinuta sub control. In conditiile poluarii, a noxelor, a expunerii la soare si a tuturor cauzelor ce stau in spatele radicalilor liberi, motivul pentru care pielea nu isi pierde total functiile naturale este actiunea antioxidantilor. Abia acum incepem sa ne conturam o idee despre rolul lor in viata noastra, in mentinerea tineretii si prospetimii pielii.
Antioxidantii: Se fac enorm de multe cercetari privind rolul antioxidantilor in cosmetica si ele dovedesc faptul ca antioxidantii sunt potentialul panaceu impotriva majoritatii problemelor pielii. Antioxidantii au capacitatea sa reduca si sa previna efectele negative ale oxidarii (actiunii radicalilor liberi) – care afecteaza structura si functiile pielii, dar si sa previna efectele degenerative pe care le are soarele asupra pielii. De aceea, orice produs cosmetic hidratant trebuie sa-i contina, iar tu trebuie sa te asiguri ca ceea ce cumperi contine cat mai multi antioxidanti, indiferent ca e vorba de un ser regenerant, de o crema, o masca, un tratament, de un produs antirid sau antiimbatranire. Deci antioxidantii reprezinta una din principalele componente ale produselor cosmetice pentru hidratare. Fara ei, cosmeticele nu au valoare. De aici ne dam seama de diferentele dintre (unele) produse ieftine si (unele) produse scumpe: in mod normal, un pret ridicat indica faptul ca produsul cosmetic contine mult mai multe ingrediente active, desi in realitate nu este intotdeauna asa. Acesta este si motivul pentru care trebuie sa ne informam si sa stim ce anume trebuie sa contina cosmeticele si ce sa nu contina.
© Copyright Stiri din Sanatate