Cum să-ţi îngrijeşti părul ca să fie superb
Cum să-ţi îngrijeşti părul ca să fie superb

Un păr frumos îţi adaugă farmec şi îţi schimbă în bine întregul aspect, dar este nevoie de puţină grijă astfel încât să îi păstrezi frumuseţea şi să-I menţii sănătos.

Părul creşte, în medie, câte un centimetru pe lună. Dar în anumite etape din viaţă acest proces este mai lent sau mai accelerat, în funcţie de hormonii secretaţi în corp, gene, vârstă, stress, tratamentele aplicate pe firul de păr (vopsire, declorare) şi chiar şi de medicamentele pe care le iei. Când ţi se pare că părul creşte mai greu, poate fi momentul să intervii cu suplimente alimentare special care îi susţin creşterea.

Suplimentele alimenteare pentr păr

Nu trebuie tratate ca nişte pastile minune, care îmbogăţesc părul şi îl ajută să crească accelerat, ci ca pe nişte nutrienţi necesari, pe care îi introduci în organism pentru a-ţi echilibra organismul şi a susţine procesele fireşti de regenerare din corp, înclusiv creştrea părului. Cele mai importante vitamine pentru sănătatea părului sunt vitaminele din complexul B, în special biotina, dar şi zincul şi fierul. Dacă părul tău are de suferit din cauza unui deficit al acestor nutrienţi în organism, corectarea problemei duce şi la rezolvarea problemelor părului.

Ce să eviţi pentru a proteja părul

Există numeroase motive pentu care părul ajunge să fie deteriorat. Tratamente de decolorare, vopsiri repetate, tratament chimice pentru îndreptare sau încreţire, expunerea la temperaturi mari în timpul coafării, toate generează în timp deteriorarea firelor de păr şi cresc riscul de rupere. Soluţia este să nu exagerezi cu aceste intervenţii asupra părului şi să-l îngrijeşti suplimentar atunci când este nevoie. Foloseşte măşti, serumuri şi balsamuri de păr, care au scopul de a rehidrata şi de a umple fisurile din structura lui pentru a preveni ruperea. De asemenea, trebuie evitat coafatul cu multe produse de styling şi utilizarea căldurii pentru intreptare sau ondulare, deoarece accentuează degradarea.

Keratina şi proteinele ajută părul deteriorat

În ritualul săpămânal de îngrijire a părului ar trebui să existe aplicarea unei măşti bogate în keratină şi proteine, iar pentru vârfuri, ar trebui folosit un ulei natural care să le hrănească intens. Când părul este hidratat este mai elastic, iar suprafaţa lui este mai netedă de aceea nu se încurcă şi este mult mai uşor de aranjat, riscul de a-l rupe fiind mai mic. Evită produsele cu silicon care, deşi confer părului un aspect plăcut pe moment, prin faptul că îmbracă firul construiesc o suprafaţă prin care nutienţii din măşti şi balsamuri nu mai pot pătrunde în firul de păr, lăsând-l şi mai uscat şi mai predispus la rupere.

Dacă îţi vopseşti părul des şi utilizezi placa frecvent, atunci este indicat ca din când în când să laşi masca pentru păr să acţioneze peste noapte. În acest fel permiţi firului să se încarce de nutrienţi şi îi oferi îngrijirea în plus de care are nevoie.

Periază-l cu grijă şi tunde-l în mod regulat

Părul trebuie periat cu blândeţe, cu perii alese cu grijă, astfel încât să nu rupă şi să nu lezeze pielea scalpului. Prin periere se face un masaj al scalpului care ajută microcirculaţia sanguină de la rădăcini şi transportul de nutrienţi. În plus, substanţele secretate în scalp, care protejează părul sunt în acest mod distribuite pe lungimea firelor de păr, sporindu-le protecţia. Însă, dacă perierea se face brutal firele de păr se pot rupe, iar la nivelul scalpului pot apărea leziuni.

Tunsul ajută la îndepărtarea vârfurilor despicate şi menţine un aspect sănătos părului, de aceea poate fi o soluţie foarte bună pentru a avea tot timpul, un păr superb.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate