Cum putem avea un sistem imunitar puternic
Sistemul imunitar este prima linie de apărare a organismului nostru împotriva germenilor, viruşilor, infecţiilor şi a altor agenţi patogeni prezenţi în mediul înconjurător. Deşi ştie singur când să se activeze are, totuşi, nevoie de susţinerea noastră permanentă. Iar acest lucru îl facem cum nu se poate mai natural, printr-un aport de nutrienţi, vitamine şi minerale pe care le includem în alimentaţia noastră zilnică.
Iar primăvara este anotimpul în care oferta de produse proaspete, bogate din punct de vedere nutriţional şi cu un conţinut redus de calorii, este foarte mare. Acest lucru face şi mai uşor rolul alimentaţiei ca principal aliat al organismului nostru pentru a ne întări imunitatea.
Aurul verde al imunităţii
Alimente bogate din punct de vedere nutriţional care ne ajută sistemul imunitar sunt mai ales cele cu un conţinut bogat de vitamina C şi antioxidanţi, iar din această categorie fac parte legumele verzi de sezon, cum ar fi salata verde, ştevia, loboda, urzicile, spanacul sau ceapa verde. Consumate ca atare sau în salate, acestea completează necesarul de vitamina C al organismului, sunt hipocalorice, rehidratante şi mineralizante şi au rolul de a elimina toxinele acumulate în organism.
În plus, salatele sunt şi surse de fibre, alături de cereale şi leguminoase pe care le avem la dispoziţie indiferent de anotimp, sau chiar de grăsimi sănătoase. Este important însă, ca la aceste meniuri să adăugăm nuci sau alte fructe oleaginoase, care nu doar că le îmbogăţesc valoarea nutriţională, dar le oferă şi un gust aparte. Iar cu cât conţinutul salatelor este mai divers şi mai colorat, pot deveni chiar felul principal de mâncare al zilei.
Pentru un aport de proteine, le putem îmbogăţi cu fasole uscată fiartă, al cărei conţinut bogat de fibre stimulează sistemul digestiv, iar fitonutrienţii împiedică deteriorarea celulară în urma acţiunii radicalilor liberi. Alte opţiuni ar putea fi avocado, bogat în vitamina E şi uşor digerabil, tofu, bucăţele de pui sau de peşte.
Totodată, fructele şi legumele verzi sunt foarte bogate în luteină (o vitamină cu proprietăţi antioxidante care poate combate stresul oxidativ), vitamine, minerale şi carotenoizi, iar frunzele verzi sunt surse de calciu şi de magneziu.
„Alimentele vegetale, în general, sunt o adevărată minune pe care o putem oferi corpului nostru, mai ales în sezonul în care le putem consuma proaspete. Sunt uşor de procurat şi există modalităţi diverse de a le consuma şi de a le combina, pentru a oferi organismului la fiecare masă combinaţii alimentare ce asigură necesarul de nutrienţi esenţiali, vitaminele şi mineralele de care avem nevoie pentru un sistem imunitar puternic”, a declarat Dr. Corina Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Berea, sursă de vitamine
La fel de importantă pentru menţinerea unui sistem imunitar puternic este şi hidratarea, consumul regulat de lichide contribuind la eliminarea toxinelor din organism. Pe lângă apă, aportul de lichide necesare organismului poate fi completat de diverse alte băuturi preparate din ingrediente naturale, cum ar fi ceaiurile neîndulcite, sucurile naturale de fructe şi legume sau chiar şi berea, consumată în cantităţi moderate.
Pe lângă faptul că berea conţine peste 90% apă, cerealele reprezintă unul dintre ingredientele sale naturale de bază ce îi îmbogăţesc conţinutul de vitamine de tip B, precum niacina (B3), riboflavina (B2), piridoxina (B6) şi acidul folic (B9). Alături de acestea, antioxidanţii din cereale şi din hamei contribuie la îmbunătăţirea răspunsului sistemului imunitar la acţiunea factorilor exteriori dăunători şi ajută organismul să lupte împotriva radicalilor liberi.
Un studiu efectuat pe un eşantion de 57 de adulţi sănătoşi a arătat o îmbunătăţire a capacităţii organismului de a face faţă stresului oxidativ (combaterea radicalilor liberi) în urma consumului moderat de bere comparativ cu abstinenţii, atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor.
„Relaţia dintre consumul moderat de alcool şi îmbunătăţirea imunităţii au fost cercetate de-a lungul timpului în numeroase studii internaţionale. Deşi este un subiect care are nevoie de documentări suplimentare, există rezultate care arată efecte benefice în situaţiile de consum moderat, comparativ cu situaţiile de abuz sau de abstinenţă. În plus, există studii care arată că băuturile care au un conţinut antioxidant, precum este berea, ar putea proteja celulele sistemului imunitar. Desigur, în cazul berii, beneficiile pentru organism ale acestei băuturi, aportul de vitamine, fibre şi nutrienţi pot apărea doar atunci când este consumată cu moderaţie, şi anume 330 ml/zi în cazul femeilor şi 660 ml/zi în cazul bărbaţilor”, a adăugat Dr. Corina Zugravu.
© Copyright Stiri din Sanatate