Cum prevenim cariile copiilor
O igiena corecta si o alimentatie saraca in zaharuri, dar bogata in vitamina A, C si D il vor ajuta pe copilul dumneavoastra sa aiba o dantura sanatoasa. Principalul vinovat de aparitia cariilor dentare este placa, o substanta lipicioasa produsa de bacteriile din gura. Cand placa vine in contact cu zaharul, se produce un acid care ataca smaltul dentar (stratul tare de pe suprafata dintilor) si se creeaza mici gauri care se maresc si devin cavitati. Cu cat se consuma mai multe dulciuri, cu atat se va produce mai mult acid care ataca smaltul dentar si determina aparitia cariilor. De aceea, este bine sa fie evitate alimentele dulci.
Nu folositi niciodata suzete inmuiate in miere sau zahar si nu indulciti mancarea sau lichidele pe care le dati copilului. Sucurile de fructe trebuie diluate si date fara sa fie indulcite. Verificati compozitia alimentelor si bauturilor din comert; controlati continutul lor in zaharuri „ascunse“ – substante a caror denumire se termina in „oza“. Unele zaharuri sunt naturale sau parte integranta din alimente (de exemplu, lactoza, care este zaharul natural al laptelui). De aceea, nu este intotdeauna usor sa identificati zaharurile adaugate unui aliment. Este bine sa va sfatuiti cu medicul asupra alimentelor care nu sunt recomandate copiilor. Pe masura ce copilul creste, limitati cat mai mult gustarile dulci dintre mese. incercati sa imputinati dulciurile la o singura portie pe zi, ca desert, si periati dintii copilului dupa fiecare aliment dulce.
Gustati produsele comerciale pe care le dati copilului. Daca sunt foarte dulci, atunci stiti sigur ca s-a adaugat zahar sau indulcitor. Fiti foarte atenta cu produsele pe care scrie „continut scazut de zahar“, pentru ca de multe ori ele contin cantitati mari de indulcitori artificiali care pot fi daunatori pentru copil si oricum nu protejeaza impotriva cariei dentare.
Alimentatia are un rol extrem de important in dezvoltarea unor dinti sanatosi, care vor fi mai rezistenti la aparitia cariilor. Doua ingrediente sunt absolut necesare pentru a asigura dezvoltarea unor dinti si oase de buna calitate: calciul si vitamina D (care este necesara pentru absorbtia calciului din alimente). Cele mai bune surse de calciu sunt laptele si produsele lactate, ouale, painea, legumele verzi, fasolea, mazarea, fructele, conservele de peste. Vitamina D este denumita si „vitamina soarelui“, deoarece organismul uman poate produce si poate stoca aceasta vitamina cand este expus la soare. Sursele alimentare de vitamina D sunt laptele integral, untul, pestele. Se recomanda ca toti copiii pana la 18 luni sa primeasca vitamina D zilnic, iar dupa aceasta varsta, pana la 12-15 ani, sa primeasca vitamina D in sezonul rece (din septembrie pana in aprilie), preferabil in asociere cu vitamina A.
Exista o legatura directa intre vitamina D si absorbtia de calciu. Calciul este extrem de important pentru dezvoltarea oaselor si a dintilor. Cercetarile au aratat ca la copilul intre sase luni si trei ani exista riscul deficitului de calciu din cauza ratei mari de depunere in oase la aceasta varsta. Este, de asemenea, bine de stiut ca o dieta corecta si o igiena bucala buna pot reduce incidenta cariei dentare la copii.
Placa apare o data cu primul dinte. De aceea, curatarea dintilor trebuie inceputa odata cu eruptia dentara. inainte de aparitia dintilor, puteti incepe cu masajul bland, zilnic al gingiei, folosind o periuta moale de dinti sau o periuta speciala de gingii. Aceasta va ajuta la intarirea gingiilor si la obisnuirea copilului cu igiena dentara.
© Copyright Stiri din Sanatate