Vremea călduroasă anunţată pentru zilele următoare, dar şi disconfortul termic ridicat pot crea o serie de probleme de sănătate, în special copiilor şi persoanelor vârstnice, afirmă şeful UPU al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Silvia Nica, adăugând că sunt de evitat plimbările prin soare.
"Din cauza expunerii la soare ne putem confrunta cu diverse afecţiuni, de la edemul de căldură (anumite părţi ale corpului reţin apa în exces şi se umflă) până la şocul termic. Pot apărea arsurile solare şi, nu în ultimul rând, din cauza deshidratării şi pierderii de săruri prin transpiraţie pot apărea complicaţii ale unor boli cronice", susţine dr. Silvia Nica într-o postare pe pagina de Facebook a SUUB.
Medicul recomandă populaţiei să evite plimbările prin soare între orele 11,00 şi 17,00; să consume doi litri de lichide zilnic, preferabil apă, nu sucuri cu zahăr şi adaos de conservaţi; lichidele pot fi reci, dar nu exagerat de reci; să se evite consumul de alcool, dar şi băuturile cu un conţinut ridicat de cofeină; să se consume fructe şi legume proaspete; hainele să fie din ţesături naturale gen bumbac, mătase, in, haine de culoare deschisă, capul să fie acoperit.
Doctorul mai recomandă folosirea unor creme cu factor de protecţie ridicat.
"Dacă vă aflaţi la mare sau la ştrand, nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat mult timp la soare, fiindcă aparatul cardiovascular poate fi sever afectat. Nu în ultimul rând, dacă suferiţi de diferite afecţiuni este bine ca în această perioadă să consultaţi medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente", mai spune medicul.
© Copyright Stiri din Sanatate