Preparate cu cimbru, ienupar sau coada calului pentru cea mai frecventa infectie urinara
Preparate cu cimbru, ienupar sau coada calului pentru cea mai frecventa infectie urinara

Simptomele cele mai frecvente sunt urinarile dese, dureroase, cu senzatie de arsura, eliminarea unei cantitati mici de urina, culoarea tulbure, cu miros întepator, concentrata. Netratata la timp sau corect, cistita poate duce la infectii renale, infertilitate, sterilitate, infectii genito-urinare generalizate, sange în urina, calculi urinari si renali. Pentru o abordare naturala a acestei probleme, puteti încerca urmatoarele tratamente:

Se iau 3-5 picaturi de ulei volatil de cimbru pe o bucatica de paine sau o lingura de miere de albine (de preferat), de 3 ori pe zi, timp de 7-14 zile. Daca problema nu s-a rezolvat în acest timp, puteti relua tratamentul dupa o pauza de 14 zile. În timpul administrarii, se va adopta o dieta alcalina, pentru a favoriza efectele antiseptice ale uleiului. Este important de retinut faptul ca nu se vor suplimenta dozele, deoarece o supradoza poate duce la varsaturi, convulsii, delir, dureri abdominale severe. De asemenea, consumul este contraindicat persoanelor care sufera de colon iritabil, ulcer gastric, gastrita hiperacida, hipotensiune, femeilor însarcinate si celor care alapteaza, copiilor sub 7 ani, persoanelor care au hipersensibilitate la cimbru. Se evita contactul cu ochii.

Se iau cate 6 lingurite de tinctura de ienupar pe zi, cate una la jumatate de pahar de apa, cate una la fiecare ora, pe stomacul gol, timp de 3-4 zile, dupa care doza se reduce la jumatate si se continua pana la vindecarea completa. Tratamentul este contraindicat persoanelor care sufera de inflamatii renale, urinare acute, celor cu sensibilitate la ienupar, femeilor însarcinate sau care alapteaza.

Complementar celor doua tratamente prezentate mai sus, se mai fac si bai de sezut cu extract din coada-calului, care se prepara astfel: 50 g de planta uscata se lasa la macerat în 2,5 l de apa, de seara pana dimineata, dupa care se scurge, iar planta ramasa se fierbe în alti 2,5 litri de apa pentru 2 minute. Dupa ce s-a racit, se strecoara si cele doua lichide, astfel obtinute, se amesteca. Baia de sezut dureaza 20 de minute, trebuie sa fie calduta. În apa se adauga 2 litri de lichid. Pe întreaga perioada a tratamentului se recomanda a se introduce în dieta alimente imunostimulatoare, multe lichide si ceaiuri diuretice, sa se evite consumul de alimente grase, prajite, care contin aditivi alimentari, bauturile alcoolice si cele carbogazoase.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate