Cele mai eficiente trucuri de frumuseţe cu zahăr
O dietă bogată în zahăr nu face bine pielii, dimpotrivă, o îmbătrâneşte înainte de vreme. Dacă, însă, incluzi acest ingredient dulce în tratamentele tale de îngrijire, lucrurile se schimbă în bine.
Exfoliantul pentru corp şi faţă pe bază de zahăr, la fel şi amestecul cu efect epilator dau rezultate uimitoare pentru frumuseţe. Prepară în casă următoarele amestecuri delicioase şi pregăteşte-te să întâmpini vara cu un trup care radiază sănătate prin toţi porii.
Zahărul este un umectant natural, adică atrage umiditatea din mediu către piele. Când aplici produse din zahăr pe ten şi corp, ajuţi procesul de hidratare a pielii şi îi menţii tinereţea.
Netezeşte buzele
Pune o cantitate mică de apă pe deget, cufundă-l în zahăr şi apoi, cu mişcări circulare, masează buzele. Le vei exfolia uşor, adică vei îndepărta resturile de piele uscată şi îmbunătăţeşti circulaţia sângelui la nivelul buzelor. Astfel, acestea îşi vor recăpăta pigmentul trandafiriu şi nu vor mai fi crăpate şi uscate.
Bun exfoliant
Cu zahăr poţi îngriji pielea, de la călcâie până la păr. În comparaţie cu sarea, zahărul oferă o acţiune mai blândă, nefiind grunjos. Poţi face un scrub cu putere exfoliantă mai mare, pentru călcâie, din zahăr brun, pentru că are o granulaţie mai mare şi este mai eficient.
De asemenea, poţi utiliza scrub din zahăr brun şi pentru zona coatelor şi a genunchilor, unde pielea este mai tare.
Combină zahărul cu ingrediente cât mai emoliente, precum miere, ulei de măsline, ulei de cocos solid, ulei de migdale. Întotdeauna, aplică exfoliantul dulce pe pielea udă, la duş, pentru rezultate mai bune.
Pentru ten, amestecă zahărul cu mierea. Obţii un scrub delicat pentru pielea feţei.
Reţeta rapidă de scrub
Ca să faci un scrub eficient pentru corp, ai nevoie de 1 şi 1/2 ceaşcă de zahăr brun, o jumătate de ceaşcă de ulei de cocos solid, 5-7 picături de ulei esenţial de citrice, 5 picături de ulei esenţial de lemongrass şi 4 picături de ulei esenţial de ylang-ylang.
Topeşte uleiul de cocos; îl poţi pune într-un bol deasupra unui vas cu apă fiartă. Când grăsimea devine lichidă, trebuie să o amesteci cu zahărul brun, apoi să adaugi uleiurile esenţiale şi să omogenizezi totul. Pasta exfoliantă se poate păstra la rece până la 6 luni.
Bine de ştiut! Uleiurile esenţiale miros bine şi îţi îmbunătăţesc starea. În plus, au şi proprietăţi benefice pentru piele. De exemplu, uleiul esenţial de portocală are efecte antiinflamatoare şi stimulează circulaţia şi încurajează detoxificarea pielii. Lemongrassul este antibacterian şi antimicrobian, ameliorând probleme precum foliculita (fire de păr crescute sub piele) sau chiar celulita. Uleiul de ylang-ylang este recunoscut pentru efectele de hidratare şi catifelare a pielii.
Curăţă scalpul şi reduce căderea părului
Combină zahăr brun cu ulei de măsline şi cu pasta obţinută masezi pielea capului, aproximativ 3-5 minute, pentru a îndepărta resturile de şampon, grăsime, coji şi alte reziduuri, care tulbură circulaţia sangvină din zona scalpului. Dacă firul nu este hrănit şi hidratat, îşi pierde din strălucire şi vitalitate, favorizând pierderea părului.
Info: Pentru călcâie, foloseşte un scrub parfumat din zahăr brun şi ulei esenţial de mentă.
Aşa te epilezi cu zahăr!
Procedura de epilare cu zahăr este apreciată în special pentru că nu produce aşa de multă durere precum alte metode. În plus, pasta folosită este 100% naturală şi este compusă din pastă de zahăr, apă şi suc de lămâie. Aceasta este recomandată celor cu piele sensibilă, care au vase capilare sparte sau varice. Un alt argument în favoarea epilării cu zahăr este că acesta nu aderă la celulele vii ale pielii, nu agresează pielea şi nici firele de păr.
Mod de preparare
Ca să faci pasta epilatoare, ai nevoie de 2 căni de zahăr alb, o jumătate de cană de suc de lămâie şi o jumătate de cană de apă. Pune toate ingredientele într-un vas înalt şi lasă la foc mediu până fierbe. Amestecă din când în când să nu se arde zahărul, ci să se caramelizeze. În aproximativ 20 de minute, pasta de epilat, care are nuanţa mierii, dar puţin mai închisă, este gata de utilizat.
Cum procedezi
Spală bine pielea cu apă şi săpun, pulverizează pe suprafaţa care urmează a fi epilată o loţiune specială antiinflamatoare şi calmantă (poate fi pe bază de muşeţel, mentol sau aloe vera), apoi, aplică o pudră de talc, care reţine umezeala.
Întinde cu o lingură de lemn sau o spatulă pasta de zahăr în sensul invers creşterii firelor de păr, de jos în sus, ca şi cum te-ai rade. Zahărul este maleabil şi pătrunde pe lângă folicul, extrăgând rădăcina. La final, aplică iar loţiunea şi apoi crema hidratantă şi calmantă.
© Copyright Stiri din Sanatate