Cel mai bun medicament impotriva singuratatii este…acceptarea ei, acceptarea melancoliei, acceptarea tristetii ca pe un experiment fundamental de autocunoastere si control, o sansa de a infrunta fara menajamente modul nostru de a gandi si simti. In loc sa incercam teama in fata singuratatii, sa cautam mai degraba sa o acceptam ca pe ceva temporar si sa cautam sa intelegem mesajul destinat noua pe care ea il ascunde.
Aparitia acestui sentiment de izolare sufleteasca poate fi semnul ca trebuie sa devenim mai generosi cu cei din jur, mai putin critici (cultivand capacitatea de a vedea mereu partea buna a lucrurilor, dar, mai ales, a oamenilor), mai putin naivi, mai deschisi sufleteste sau poate mai atenti la adevaratele noastre capacitati interioare de a fi fericiti. intotdeauna, afirma psihologii, singuratatea are un sens extrem de constructiv. Totul este sa o acceptam cu curaj, sa gasim caile de a-i descifra mesajul, iar apoi chiar sa le parcurgem, fara sa disperam dupa cateva saptamani sau luni de cautari. Rezultatul nu va fi doar dezrobirea de acest sentiment apasator, ci si o imbunatatire a conditiei noastre umane si un pas decisiv spre ceva fundamental, ce fiecare dintre noi cauta – starea de fericire profunda si durabila.
O prima cale de depasire a sentimentului de insingurare este sa reinvatam sa privim si sa simtim ceea ce ne inconjoara. Sa nu lasam sa treaca o saptamana fara sa consacram o zi sau o dupa-amiaza unei plimbari in parc, in padure sau pe malul unei ape, ori poate pe o straduta ceva mai retrasa, strajuita de copaci. Sa urmarim extraordinara varietate de culori a arborilor atinsi de bruma, alteori sa ne exersam auzul incercand sa distingem ciripitul diferitelor pasari, sunetul vantului si zgomotul ploii, sa urmarim cu atentie zborul pasarilor si alunecarea norilor pe cer. Observata cu atentie, armonia simpla a naturii ocupa o mare parte din spatiul sufletesc stapanit de singuratate.
Perceperea semnalelor pe care natura ni le trimite prin fiecare din alcatuirile ei are un efect linistitor si calmant. Putem afirma ca esenta singuratatii nu este decat o contractie a constiintei, care ne face sa nu mai avem acces si sa nu ne mai putem hrani cu armonia a ceea ce ne inconjoara. Asprimea, duritatea vietii ne fac sa privim fara sa mai putem intelege minunile pe care le vedem in jur. Indiferent de motive, solutia este simpla: doar daca intram in rezonanta cu armonia naturii vom reinvata sa percepem viata, sa ne bucuram de binefacerile ei.
