Ce trebuie să faci pentru a-ţi dezvolta masa musculară
Ce trebuie să faci pentru a-ţi dezvolta masa musculară

Dacă îţi doreşti să pui mai mult accent pe sport şi să îţi lucrezi muşchii mai mult decât să slăbeşti, trebuie să ştii cum poţi ajunge la cele mai bune rezultate. Masa musculară nu trebuie ignorată chiar dacă nu îţi doreşti să devii atlet sau bodybuilder. Aceasta are un rol important în starea generală de sănătate şi îţi influenţează întregul organism.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele cu un procentaj mai mare de grăsime sunt mult mai expuse la boli şi chiar la deces, indiferent de greutate sau indice de masă corporală. Orice dezechilibru între masa musculară şi grăsime poate duce la probleme de sănătate a inimii sau la diabet, chiar şi în cazul persoanelor care sunt catalogate drept slabe. Iată ce trebuie să faci pentru a avea grijă de muşchii tăi:

Schimbă dieta
O dietă bogată în grăsimi şi carbohidraţi nu poate decât să crească nivelul de grăsime din corp şi să te facă să iei în greutate pe calea greşită. O dietă echilibrată şi cu o cantitate suficientă de proteine va lucra în favoarea ta, şi, chiar dacă vei lua în greutate prin dezvoltarea musculaturii, cantitatea de grăsime va scădea. Proteinele trebuie luate din legume, fructe şi carne precum peştele sau pieptul de pui, iar dacă vrei să îţi prepari shake-uri proteice pentru când eşti pe fugă, optează pentru suplimentele pudră. Alimentele precum năutul, lintea, ouăle, peştele, nucile şi multe altele incluse în dieta de zi cu zi îţi vor schimba atât stilul de viaţă, cât şi aspectul fizic şi starea de sănătate.

Fă exerciţii
Exerciţiile de fitness concentrate pe fiecare categorie de muşchi joacă un rol important în dezvoltarea masei musculare generale. Nu e nevoie să te muţi cu totul la sală şi să îţi impui reguli prea stricte. Este recomandat să alegi un antrenor personal, dacă vrei să faci exerciţiile la sală, şi să-i comunici totul despre scopurile tale şi ce rezultate vrei să vezi. Dacă ai un program încărcat, chiar şi sesiunile scurte de antrenament cu greutăţi vor da roade. Dacă mergi la sală de câteva ori pe săptămână, 30 de minute vor fi suficiente să avansezi treptat. Rezultatele se pot vedea în câteva săptămâni sau în câteva luni, în funcţie de exerciţii şi de cât de mult îţi respecţi programul de antrenament. Dacă decizi să lucrezi de acasă, apelează la canalele de YouTube ale instructorilor online sau la programe online contracost. Poţi începe cu exerciţii pentru care îţi foloseşti doar masa corporală, iar mai apoi investeşte în greutăţi, benzi elastice sau haltere.

Antrenează-te regulat
Dacă faci o pauză prea lungă de la antrenamente, după aproximativ trei săptămâni masa musculară începe să se diminueze, iar în cazul atleţilor obişnuiţi cu sesiuni intense de antrenamente în fiecare zi, chiar şi o pauză de câteva zile îi poate aduce în această situaţie. Dacă nu faci parte din această categorie, poţi să-ţi iei o perioadă de pauză pentru a nu-ţi forţa corpul, mai ales la început, când şi antrenamentele sunt mai rare. Dacă urmezi un program regulat, te vei obişnui cu exerciţiile, vei dezvolta aşa numita memorie musculară şi vei observa schimbări mult mai repede decât atunci când ai început antrenamentele pentru prima oară.

Fă câteva schimbări în stilul de viaţă şi informează-te cu ajutorul specialiştilor despre importanţa masei musculare faţă de grăsime, fără să te sperie luatul în greutate. O masă musculară mai dezvoltată îţi va adăuga câteva kilograme pe cântar, dar corpul tău va fi în forma perfectă.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate