Ce sunt parabenii si de ce ar trebui sa-i eviti
Ce sunt parabenii si de ce ar trebui sa-i eviti

Parabenii fac parte din clasa unor compusi numiti esteri, care au efect de conservare. Sunt folositi intr-o gama foarte variata de produse de infrumusetare si sunt foarte eficienti in preveniea dezvoltarii bacteriilor si ciupercilor, care altfel duc la degradarea rapida a produselor. Principalele tipuri de parabeni utilizati in industria cosmetica sunt metil-, etil-, butil- si propilparaben. Cu toate acestea, unele cosmetice contin mai multe tipuri de parabeni pentru ca fiecare dintre aceste substante protejeaza impotriva anumitor tipuri de microorganisme. Cu cat un produs contine mai multi parabeni, cu atat termenul sau de valabilitate este mai mare.

Parabenii au o structura chimica asemanatoare cu cea a estrogenului - hormonul feminin cunoscut, printre altele, ca duce la cresterea si divizarea celulelor mamare, atat a celor normale, cat si a celor maligne. Studiul realizat in 2004 de cercetatoarea Philippa Darbre a evidentiat faptul ca parabenii au fost gasiti in tumorile maligne la san. Astfel parabenii au fost asociati cu aparitia cancerului de san.

Dar Societatea Americana a Cancerului a evidentiat faptul ca studiul prezinta date insuficiente si nu arata legatura dintre parabeni si aparitia cancerului. „Cercetatorii au analizat doar prezenta parabenilor in probele de tumori mamare. Studiul nu a aratat ca parabenii cauzeaza cancer sau contribuie la dezvoltarea cancerului de san - a aratat doar ca sunt prezenti in tumori. Desi parabenii au proprietati slabe asemanatoare estrogenului, estrogenii care apar in mod natural in corp sunt de mii de ori mai puternici. Deci estrogenii naturali (sau cei luati ca tratament sub forma inlocuitorilor de hormoni) au sanse mult mai mari de a juca un rol important in dezvoltarea cancerului. Studiul nu a prezentat informatii despre sursa parabenilor din tesuturile mamare tumorale - nu este clar daca acestia provin din antiperspirante sau alte surse„, se arata in comunicatul publicat de Societatea Americana a Cancerului, potrivit eva.ro, care citeaza cosmopolitan.com.

Dezbaterea cu privire la riscurile pentru sanatate ale parabenilor este una continua si de durata. Cu toate ca oamenii de stiinta nu se pun de acord cu privire la efectele cancerigene ale acestor substante, este de preferat totusi sa le eviti. Avand in vedere faptul ca numeroase produse cosmetice si de ingrijire contin parabeni, adesea in diferite forme, acumularea acestora in organism poate fi cumulativa. Cu cat folosesti mai multe produse cu parabeni, cu atat cantitatea acestora in organism poate fi mai mare. Printre produsele care contin parabeni se numara sampoanele, gelurile de dus, balsamurile de par, sapunurile lichide, lotiunile de corp, produsele de machiaj, cremele hidratante etc.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate