Sensibilizarea este rezultatul iritarii unui nerv la nivelul dintelui si se caracterizeaza prin disconfort si o durere brusca si ascutita la unul sau la mai multi dinti. Aceasta durere poate aparea dupa ce consumi bauturi sau alimente calde si reci, dupa ce dintii au intrat in contact cu aerul rece sau au fost supusi unor presiuni.
Periajul incorect si consumul de produse acide afecteaza smaltul dintilor, dar si gingiile. Aciditatea sau periajul determina o erodare a smaltului sau o retragere a gingiei, lasand expusa dentina – acea substanta asemanatoare cu osul, aflata sub smalt si care alcatuieste cea mai mare parte a dintelui. Dentina comunica cu centrul nervos al dintelui, iar in momentul in care ea este expusa, centrul nervos devine lipsit de protectie si vulnerabil la durere.
In ingrijirea dintilor, nu trebuie sa tii cont doar de modul in care ii periezi sau de ceea ce mananci, ci si de ce tip de pasta de dinti folosesti, de tipul de apa de gura sau de produsul pentru albire dentara pe care il utilizezi. Alegerea gresita a acestor produse poate duce la erodarea stratului de smalt si la sensibilizarea dintilor. In plus, craparea dintilor, bulimia, refluxul continutului acid al stomacului (arsura sau acreala stomacului) sunt alte cauze ale dintilor sensibili.
Sfaturi de ingrijire in cazul dintilor sensibili: cumpara o pasta de dinti speciala pentru dinti sensibili; foloseste o periuta de dinti cu peri moi; urmeaza o rutina corecta de igiena dentara: utilizeaza regulat ata dentara si spala-te pe dinti de cel putin doua ori pe zi, timp de doua-trei minute; tine periuta de dinti la un unghi de 45 de grade, cu degetele, nu in palma, si periaza dintii cu o miscare circulara usoara; evita consumul de produse acide, cum ar fi bauturile sau alimentele care contin citrice.
© Copyright Stiri din Sanatate