Stiri din Sanatate

In lumea medicala nu exista, înca, un consens asupra spasmofiliei, unii considerand-o boala în sine, altii doar un sindrom. Indiferent cum este definita, spasmofilia este o conditie neplacuta, care se manifesta sub forma de crize, datorate unei hiperexcitabilitati neuromusculare. Crizele de spasmofilie apar în conditii de stres si creeaza panica, atat subiectilor afectati, cat si anturajului. În timpul crizei apar reactii similare cu cele de frica, fara o cauza vizibila si, uneori, fara un motiv aparent. Se considera ca spasmofilia are trei trepte de manifestare: - spasmofilie latenta, în care apar doar cateva simptome izolate (tremuraturi ale degetelor, amorteala sau spasmul pleoapei); - spasmofilie confirmata, în care semnele sunt multiple, durabile si se repeta la intervale neregulate; - spasmofilie paroxistica, atunci cand exista crize puternice, asemanatoare cu cele cauzate de lipsa de calciu (asa cum se întampla atunci cand sunt extirpate din greseala, odata cu glanda tiroida, si paratiroidele).

Scaderea calciului din organism (hipocalcemia) se poate înregistra din mai multe cauze, printre care: abuzul de alcool, hiperventilatia, subnutritia, pancreatita, sarcina si alaptarea sau chiar ca efecte adverse ale unor medicamente. Simptomele de care se plang cel mai frecvent persoanele care sufera de spasmofilie sunt: frisoane, tremuraturi, respiratii frecvente, furnicaturi în varful degetelor, în membre, sau pe fata, senzatie de nod în gat, amorteala la nivelul buzelor sau al limbii, dureri intestinale. Se înregistreaza, uneori, si o senzatie de gheara la nivelul pieptului (fara a fi implicata inima). La unele persoane se mai întalnesc: iritabilitate, anxietate, stare depresiva, oboseala, frica de moarte s.a. În criza, apar contractii musculare violente si incontrolabile, bufeuri de caldura, transpiratii abundente, senzatie de sfarseala. De regula, crizele dispar de la sine, dar lasa pacientul epuizat si speriat.

Diagnosticul de spasmofilie este destul de dificil si se face nu numai prin consult medical, ci si prin examene paraclinice (electromiograma, dozarea calciului si a magneziului). Nefiind o afectiune ale carei mecanisme sa fie complet elucidate, nici tratamentul nu este unitar. În afara unor masuri generale (stil de viata echilibrat, evitarea tutunului, cafelei si a alcoolului, o alimentatie sanatoasa, plimbari si practicarea regulata de exercitii fizice) se mai recomanda tratament medicamentos. Aici exista o mare varietate de produse, dar esentiala este normalizarea calcemiei prin tratament specific. În criza, medicul poate administra calciu intravenos, iar între crize poate prescrie calciu si/sau vitamina D. Se mai recomanda, de asemenea, administrarea de magneziu, care se gaseste în farmacii sub forma unor suplimente nutritive, în asociere cu vitamina B6, care îi potenteaza actiunea.

În afara medicatiei mentionate se recomanda combaterea stresului. Trebuie sa recunoastem ca exista un oarecare grad de ipocrizie cand facem o astfel de recomandare, într-o lume în care, aproape tot ce ne înconjoara este stresant (nesiguranta unui loc de munca, cresterea preturilor, circulatia infernala, violenta în familie etc.). Unii specialisti mai recomanda apelarea la un psihoterapeut, masajul de relaxare sau reflexoterapia.