Care tip de dizolvant este mai indicat pentru a pastra sanatatea unghiilor? Greu de spus. Oferta de pe piata este foarte mare, iar produsele existente incearca sa raspunda exigentei clientelor. Noi va vom prezenta mai multe variante din care sa o alegeti pe cea mai buna. Pentru indepartarea stratului de oja sau lac de pe unghii, cele mai multe femei folosesc acetona. Foarte putine stiu insa ca, desi sterge mai repede lacul de pe unghii, dizolvantul traditional este cat se poate de daunator pentru sanatatea acestora. In timp, va deshidrata cuticulele care se ingalbenesc si se exfoliaza.
Mai nou, pe piata se gasesc produse care nu afecteaza unghiile. Dizolvantii fara acetona se comercializeaza in diverse variante. Una dintre acestea contine acetat de butyl, etanol, ricin, colorant si parfum. Uleiul de ricin continut asigura protectia unghiilor impotriva componentelor agresive din lacuri si oja. In plus, nu usuca si nu opacizeaza lacurile de unghii, in amestec cu acestea. Costa in jur de 30.000 de lei. Alta varianta de dizolvant fara acetona este cel cu vitaminele A si E. Exista si o formula care contine ingrediente hidratante, ca aloe vera, dar este indicat sa nu se foloseasca mai des de o data pe saptamana. Dizolvantul fara acetona sterge lacul mult mai greu, dar usuca mai putin unghiile si cuticulele.
A treia varianta ar fi dizolvantul sub forma de gel. Acesta are grija de sanatatea unghiilor, avand insa dezavantajul ca indeparteaza greu oja. Mai exista si dizolvantul pe baza de acetona, care contine ulei de lavanda sau aloe vera pentru hidratare si pentru atenuarea mirosului puternic.
© Copyright Stiri din Sanatate