Mituri despre sănătatea dinților
Posted by Stiri din Sanatate on Sunday, October 12, 2014 Under: sanatate

Supoziţiile potrivit cărora mâncatul de fructe înainte de
culcare ajută la curăţarea dinţilor peste noapte, dar şi cele potrivit cărora
toate tipurile de apă de gură au acelaşi efect se numără printre miturile
privind igiena orală, potrivit experţilor.
Diferenţierea între ce este mit şi ce este adevăr factual
legat de igiena orală este adeseori dificilă.
Experţii în igienă orală vin însă cu precizările necesare
pentru a informa publicul legat de modul corect de îngrijire a danturii.
Una dintre supoziţiile greşite des întâlnite este aceea că
mâncatul de fructe înainte de culcare este suficient pentru curăţarea dinţilor
şi nu ar mai fi nevoie de spălarea danturii cu periuţa şi pasta dinţi. Ideea
este cât se poate de greşită, susţin experţii. Fructele conţin mult zahăr care
nu este deloc benefic pentru dinţi, dimpotrivă, creşte aciditatea din cavitatea
bucală şi crează un mediu propice dezvoltării excesive a bacteriilor. În plus,
din cauza faptului că în timpul nopţii glandele salivare secretă mai puţină salivă,
dinţii sunt expuşi unui nivel de aciditate mai mare pe timpul nopţii, care în
mod obişnuit ar fi mai diluat de prezenţa salivei.
O altă supoziţie periculoasă este aceea că nu există niciun
pericol în a folosi aceeaşi periuţă de dinţi cu o altă persoană, lucru foarte
periculos, pentru că acest instrument este purtător de bacterii, care se pot
răspândi astfel de la o persoană la alta, iar unele dintre aceste
microorganisme pot fi foarte periculoase.
Toate tipurile de apă de gură au acelaşi efect. Această
afirmaţie este falsă. Ca şi în cazul pastei de dinţi, fiecare apă de gură are
ingrediente diferite, unele nefiind potrivite pentru toţi utilizatorii.
Persoanele care suferă de sindromul gurii uscate, care au ulceraţii bucale
trebuie să evite apa de gură care conţine alcool.
De asemenea, apa de gură nu înlocuieşte utilizarea aţei
dentare sau a periuţelor pentru spaţiile interdentare.
Apăsarea puternică asupra periuţei în timpul spălatului pe
dinţi nu ajută la o mai bună curaţare a danturii. Modul corect de spălare pe
dinţi este folosirea unei periuţe moi spre medie, timp de minimum două minute,
cu mişcări circulare pe fiecare dinte, folosind o pastă de dinţi cu fluor şi
aţă dentră sau periuţe interdentare pentru curăţarea spaţiilor inaccesibile
periuţei de dinţi. Medicii recomandă spălatul pe dinţi după fiecare masă.
"Găsirea unei soluţii pentru a avea o dantură şi gingii
sănătoase suferă din cauza informaţiilor neclare şi uneori false oferite prin
intermediul miturilor, preconcepţiilor şi mesajelor publicitare, ca în cazul
tuturor aspectelor legate de sănătatea noastră. Diferenţierea dintre mit şi
adevăr poate fi dificilă, iar obiceiurile privind igiena orală, deprinse în
timpul copilăriei, pot fi greu de schimbat. Ideea general valabilă este ca
fiecare persoană să se spele de minimum două ori pe zi folosind o periuţă şi
pastă de dinţi, timp de două minute de fiecare dată, iar adulţii trebuie să mai
folosească cel puţin o dată pe zi aţa dentară sau periuţe interdentare.
Utilizarea doar a apei de gură şi a unei periuţe nu va curăţa placa depusă pe
dinţi şi nici spaţiile interdentare", a declarat Elaine Tilling,
specialist în igienă dentară, scrie mediafax.ro
sursa: mediafax.ro
In : sanatate
Tags: mituri sanatate dinti