Medicamentele împotriva tuberculozei ar trebui luate pe stomacul gol

Posted by Stiri din Sanatate on Wednesday, October 15, 2014 Under: sanatate


Pacienții care suferă de tuberculoză (TBC) ar trebui să ia medicamentele pe stomacul gol, pentru a avea efect deplin, recomandă Asociația de Pneumologie Clinică din Germania (VPK), care citează un studiu prezentat la recentul congres internațional al European Respiratory Society de la Munchen.

"În cadrul unui studiu pentru o lucrare de doctorat, s-a constatat că nivelurile concentrației în sânge ale medicamentelor împotriva tuberculozei — izoniazida (antibiotic), rifampicina (chimioterapic antituberculos) și pyrazinamid (chimioterapic antituberculos) — au fost mai mici în cazul administrării acestora după o masă care conține carbohidrați decât atunci când sunt luate pe stomacul gol", a declarat președintele VPK, Thomas Voshaar.

Rezultatele studiului sugerează că o masă bogată în carbohidrați servită înainte de a lua medicamente antituberculoză poate diminua eficacitatea acestora. "Aceasta confirmă experiența noastră de până acum în domeniul terapiei împotriva tuberculozei", a spus Voshaar. "Luând tabletele pe stomacul gol și toate odată, efectul funcționează cel mai bine", a întărit expertul german.

Prin urmare, pacienții cu tuberculoză ar trebui nu numai să își ia cu regularitate medicamentele, ci să țină seama și de recomandările Asociației de Pneumologie Clinică din Germania, scrie DPA. În cazul în care au probleme privind tolerarea comprimatelor, le pot lua cu caș sau cremă de brânză naturală cu conținut redus de grăsimi, alimente care protejează mucoasa stomacului și conțin puține glucide.

sursa: agerpres.ro

In : sanatate 


Tags: medicamente  impotriva  tuberculozei  luate  stomacul  gol