Curele de slăbire pot accentua stările de depresie

Posted by Stiri din Sanatate on Sunday, September 14, 2014 Under: sanatate


Cele mai multe dintre persoanele care se apucă de cure de slăbire fac acest lucru pentru că sunt de părere că astfel viaţa lor se va schimba în bine. Însă, nu de puține ori, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Dietele pe care le urmează le fac să se simtă mai rău, iar riscul de a dezvolta depresie este mai mare în cazul lor, se arată într-un nou studiu, potrivit dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Cercetătorii spun că pierderea în greutate nu îi face pe oameni fericiţi, aşa cum se credea. Din contră, persoanele care au reuşit să slăbească, în timpul studiului, au fost de două ori mai predispuse să se simtă triste, singure şi letargice, în comparaţie cu cele care şi-au menţinut greutatea ori s-au îngrăşat.

Cercetarea, realizată la University College London, a arătat că industria de publicitate le transmite persoanelor care vor să piardă în greutate că vieţile lor se vor schimba în bine dacă sunt mai slabe. Din acest motiv, acestea se simt dezamăgite când descoperă că s-au schimbat foarte puţine lucruri în viaţa lor, în afară de numărul kilogramelor. La studiu au luat parte aproximativ 2.000 de persoane supraponderale şi obeze (bărbaţi şi femei), cu vârsta de peste 50 de ani.

Ei au fost cântăriţi la începutul studiului şi au răspuns unor întrebări privind frecvenţa momentelor în care s-au simţit trişti, singuri şi indiferenţi.

Patru ani mai târziu, 14% dintre voluntari au pierdut 5% din greutatea lor corporală - suficient, potrivit cercetătorilor, pentru a-şi îmbunătăţi starea de sănătate.

Testele efectuate au arătat că nivelul tensiunii arteriale şi cel al grăsimilor rele din sânge au scăzut, însă voluntarii au manifestat o stare proastă de dispoziţie.

Persoanele care au scăzut în greutate au fost cu 78% mai predispuse să manifeste simptome ale depresiei, spre deosebire de cele care nu au slăbit, se mai arătă în studiul cercetătorilor britanici.

"Noi nu vrem să descurajăm pe nimeni să încerce să piardă în greutate, un lucru care înseamnă beneficii fizice extrordinare, dar oamenii nu ar trebui să se aştepte ca pierderea în greutate să le îmbunătăţească instantaneu toate aspectele vieţii", a spus Sarah Jackson, unul dintre cercetătorii care au participat la studiu.

sursa: clickpentrufemei.ro

In : sanatate 


Tags: cure slabire  accentuare  stari depresie