Ce boala psihica poti face daca esti sedentar

Posted by Stiri din Sanatate on Tuesday, September 23, 2014 Under: sanatate


Prea mult timp petrecut in fata calculatorului sau televizorului poate creste riscul de depresie, este concluzia unei analize recente.

Stilul de viata sedentar creste cu 25% riscul de depresie, informeaza Reuters citand un studiu al specialistilor chinezi de la Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii Quingdau din Shangong.

Exista unele aspecte care trebuie luate in considerare, spun specialistii. Astfel, Megan Teychenne, de la Centrul de Cercetare pentru Activitate Fizica si Nutritie de la Universitatea Deakin din Melbourne, Australia, se intreaba daca sedentarismul creste riscul de depresie sau persoanele depresive sunt predispuse unui comportament sedentar.

Rezultatele studiului aparut in publicatia "British Journal of Sports Medicine" se bazeaza pe 24 de cercetari la care au participat 193.166 de voluntari.

Doua dintre cercetari au fost efectuate in Australia, patru in Asia, sapte in America si 11 in Europa.

Concluzia acestei meta-analize a aratat ca persoanele care au un stil de viata sedentar au riscuri mai mari cu 25% de a fi diagnosticate cu depresie in comparatie cu cei care au un stil de viata activ.

S-a observat ca exista si diferente in ceea ce priveste tipul de inactivitate. Astfel, riscul de depresie este mai mare la cei care stau in fata calculatorului (22%), in comparatie cu cei care prefera sa stea la televizor (13%).

sursa: ziare.com

In : sanatate 


Tags: boala psihica sedentarism