Cum ajută mierea de manuka la îmbunătățirea sănătății digestive?

 
beneficii miere de manuka pentru sanatatea digestiva
 

Mierea de Manuka, este un superaliment cu proprietăți terapeutice remarcabile, fiind apreciată pentru beneficiile sale unice pe care le are pentru sănătate. Originară din Noua Zeelandă, această miere este produsă de albinele care polenizează florile arbustului de Manuka, un arbust indigen specific acestei regiuni. Ceea ce distinge mierea de Manuka de alte tipuri de miere sunt caracteristicile sale unice, conferite de compușii activi pe care îi conține. Acești compuși, inclusiv metilglioxalul (MGO), îi conferă proprietăți antibacteriene, antiinflamatorii și antioxidante puternice, fiind utilizată de secole pentru a sprijini sănătatea organismului și a trata o gamă largă de afecțiuni medicale.

Pe lângă gustul său bogat în arome și ușor picant, mierea de Manuka este recunoscută pentru efectele sale antibacteriene, antiinflamatorii și puternic antioxidante. De la sprijinirea sistemului imunitar și până la îmbunătățarea sănătății digestive, beneficiile acesteia sunt variate și sunt susținute de numeroase studii științifice. Consumul regulat de miere de Manuka poate contribui în mod activ  la întărirea sistemului imunitar, protejând astfel organismul împotriva infecțiilor și a stresului oxidativ. De asemenea, poate îmbunătăți sănătatea digestivă, datorită proprietăților sale antibacteriene care ajută la combaterea bacteriilor nocive din interiorultractul intestinal.

Beneficiile mierii de Manuka pentru sănătate

Sprijinirea sistemului imunitar: Mierea de Manuka stimulează sistemul imunitar datorită conținutului ridicat de antioxidanți și a proprietăților sale antibacteriene. Consumul regulat de miere de Manuka poate ajuta la protejarea organismului împotriva răcelilor și infecțiilor virale.

Îmbunătățirea sănătății digestive: Mierea de Manuka are proprietăți antibacteriene care ajută la combaterea bacteriilor nocive din interiorul tractului intestinal, precum sunt Helicobacter pylori, asociată cu ulcerul gastric. Poate calma iritațiile și inflamațiile stomacului, reprezentand un aliat de nădejde pentru persoanele care suferă de gastrite sau alte afecțiuni digestive. De asemenea, poate sprijini flora intestinală sănătoasă, contribuind la o digestie optimă și la o absorbție mai bună a nutrienților în organism.

Reducerea inflamațiilor: Mierea de Manuka prezintă efecte antiinflamatorii, ceea ce o face eficientă în reducerea inflamațiilor interne și externe. Poate ajuta la ameliorarea durerilor și inflamațiilor care sunt asociate cu afecțiuni precum artrita sau alte boli inflamatorii cronice. Consumul regulat de miere de Manuka poate contribui la reducerea inflamațiilor sistemice și poate sprijini sănătatea articulațiilor și a țesuturilor. În plus, datorită efectului său calmant, este recomandată și în cazurile de iritații ale pielii sau în cazul unor răni minore.

Îmbunătățirea sănătății orale: Mierea de Manuka poate fi utilizată pentru îmbunătățirea sănătății orale, datorită proprietăților sale antibacteriene și a celor antiinflamatorii. Studiile medicale din ultima perioadă au arătat că aceasta poate ajuta la combaterea bacteriilor cauzatoare de carii dentare și gingivită. De asemenea, poate reduce riscul de dezvoltare a plăcii bacteriene și poate ajuta la menținerea unui pH echilibrat în cavitatea bucală. Aplicată direct pe gingii sau pe zonele inflamate ale gurii, poate calma durerile și poate sprijini procesul de vindecare a acestora.

Îmbunătățirea sănătății pielii: Mierea de Manuka se regăsește ca un ingredient popular în cadrul produsele cosmetice datorită proprietăților sale hidratante, antibacteriene și antiinflamatorii. Aceasta ajută la regenerarea pielii și la reducerea semnelor de îmbătrânire ale acesteia, fiind eficientă în combaterea acneei și a altor afecțiuni ale pielii. Aplicată topic, mierea de Maukapoate calma iritațiile, poate hidrata pielea uscată și poate preveni apariția unor infecții sau erupții cutanate. De asemenea, datorită capacității sale de a stimula vindecarea, este folosită și în tratarea rănilor minore și a arsurilor.

Batoane energizante cu miere de Manuka și nuci

Dacă ești în căutarea unei modalități delicioase de a adăuga acest superaliment în dieta ta, poți încerca o rețetă simplă și sănătoasă de batoane energizante care conțin miere de Manuka și nuci. Acestea sunt ideale pentru a reprezenta un mic dejun rapid, o gustare între mese sau un baton energizant înainte de antrenamente. Pentru această rețetă ai nevoie de 3 linguri de miere de  Manuka, 1 cană de ovăz integral, jumătate de cană de nuci mărunțite, un sfert de cană de semințe de chia și un sfert cană de semințe de floarea-soarelui. În plus, îți mai trebuie un sfert de cană de stafide sau merișoare uscate, 2 linguri de unt de migdale sau unt de arahide, jumătate de linguriță de scorțișoară și un praf de sare.

Preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius și tapetează o tavă mică cu hârtie de copt. Într-un bol mare, amestecă ovăzul, nucile, semințele de chia, semințele de floarea-soarelui și stafidele, iar într-o crăticioară mică încălzește mierea de Manuka și untul de migdale la foc mic, amestecând până când compoziția acestora devine omogenă. Toarnă amestecul lichid peste ingredientele uscate și mixează bine, astfel încât toate ingredientele să fie bine acoperite, după care adaugă scorțișoara și sarea și mai amestecă o dată toată compoziția. Transferă compoziția în tava pregătită și preseaz-o ușor pentru a obține o formă uniformă. Coace în cuptor timp de 15-20 de minute sau până când batoanele devin aurii și ferme la atingere, apoi lasă-le să se răcească complet în tavă înainte de a le tăia în formă de batoane.

Pentru că este un superaliment, mierea de Manuka are multiple beneficii pentru sănătate, de la sprijinirea sistemului imunitar și a sănătății digestive, până la reducerea inflamațiilor și îmbunătățirea sănătății pielii.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate