Alimente care-ti fac rau si iti distrug sanatatea
Alimente care-ti fac rau si iti distrug sanatatea

In principiu, stii ca trebuie sa mananci cat mai sanatos, fara grasimi si mult zahar, daca vrei sa ai o viata frumoasa si indelungata. Trebuie sa alegi ingrediente cat mai naturale, fara aditivi si multe alte chimicale.

Din pacate, in magazine nu prea se mai gasesc astfel de produse. Desi te-ai invatat sa faci un compromis si sa consumi si lucruri care stii ca nu sunt bune in totalitate, exista cateva produse pe care nu trebuie sa le cumperi niciodata. Iata care sunt acestea, potrivit Prevention:

Rosii in conserva

Frederick Vom Saal, endocrinolog de la Universitatea din Missouri, a studiat bisfenolul-A si a constatat ca reziduurile din conserve se scurg in rosii, ceea ce duce la probleme de inima, diabet si obezitate. Din pacate, aciditatea, o caracteristica a rosiilor, face ca aceasta substanta sa se descompuna mai mult decat in cazul altor alimente.

Astfel, cei care consuma frecvent conserve de rosii pot avea probleme de infertilitate, din cauza suprimarii productiei de sperma. O conserva iti poate aduce in jur de 50 mcg de bisfenol, ceea ce afecteaza indeosebi sanatatea tinerilor.

In schimb, alege rosii din recipiente de sticla, care nu sunt periculoase. Mai mult decat atat, ai grija ca sucul respectiv sa aiba cat mai putina sare adaugata.

 Vite hranite cu porumb

Atunci cand cumperi carne de vita, informeaza-te cu ce a fost hranit animalul. Vacile ar trebui hranite, in mod normal, cu iarba, nu cu cereale, dar fermierii din zilele noastre nu mai respecta acest lucru si le dau sa manance produse din soia si porumb, pentru a le ingrasa mai repede.

Acest lucru duce la o valoare nutritiva mai mica pentru persoana care consuma carnea, caci nu mai beneficiaza de beta-caroten, vitamina E, omega 3, acid linoleic, calciu, magneziu si potasiu.

Intreaba macelarul de la care cumperi carnea cu ce a fost hranit animalul, sperand ca acesta iti va spune adevarul.

Popcorn la cuptorul cu microunde

Acidul perfluorooctanoic din pungile in care sunt ambalate boabele de porumb face parte din lista de substante care produc infertilitate, potrivit unui studiu de la UCLA. In cadrul testelor pe animale, s-a observat ca acesta cauzeaza cancer la ficat, testicular si pancreatic.

Microundele fac aceste chimicale sa se vaporizeze si sa ajunga pe mancare, astfel incat vor intra in organismul uman. Desi producatorii au promis sa ia masuri si sa gaseasca alt material din care sa confectioneze pungile, deocamdata situatia persista.

Fa-ti ceva timp si gateste floricele din porumb in mod traditional, in acest fel putand adauga sare, unt si alte ingrediente, dupa gust.

Cartofi neorganici

Legumele care cresc in pamant absorb erbicide, pesticide si fungicide care ajung in sol. In cazul cartofilor, acestia sunt tratati adesea cu fel de fel de substante care sa le protejeze frunzele de daunatori.

Daca iei un cartof din magazin si il pui la incoltit, vei vedea ca procesul nu va incepe, ceea ce este un semnal cat se poate de rau. Daca ai ruga un producator sa manance propria leguma, cel mai probabil acesta ar refuza, pentru ca ar sti ce contine. In plus, multi dintre acestia au loturi separate, unde cresc legume pentru consum propriu.

Cumpara doar cartofi organici, in al caror proces de crestere s-au folosit doar substante naturale.

Somon din ferme

David Carpenter, director la Institutul de Sanatate si Mediu de la Universitatea din Albany, spune ca "natura nu a intentionat ca somonul sa creasca in acvarii mici, stand foarte inghesuit si consumand soia, gunoi rezultat de la pui si pene de gaina hidrolizate. Ca urmare a acestor procedee, pestele este extrem de sarac in vitamina D si bogat in elemente contaminante, chiar carcinogene.

Cel mai adesea asemenea peste vine din nordul Europei, unde sunt multe asemenea ferme. Il poti consuma doar o data la 5 luni fara sa cresti riscul de a face cancer, atat de nociv este. Incluzand si DDT, un pesticid foarte periculos, poti face diabet si risti sa ajungi obez.

Cumpara doar somon salbatic, unde nu existe ferme si pestele este prins direct din ocean.

Lapte cu hormoni artificiali

Crescatorii de animale le dau acestora hormoni de crestere, pentru a mari cantitatea de lapte. Cand autoritatile au aprobat aceste substante, au crezut ca vor fi procesate de sistemul digestiv, dar se pare ca o substanta din lapte, cazeina, le protejeaza, astfel incat acestea raman intacte si pot cauza cancer.

Citeste pe eticheta si vezi ca nu care cumva sa aiba in compozitie rBGH sau rBST, acestia fiind indicatori pentru hormoni artificiali.

Mere obisnuite

Majoritatea fructelor crescute in modul caracteristic epocii actuale, adica stropite cu fel de fel de substante, contin pesticide in cantitati uriase, ceea ce duce la cancer si alte boli grave, printre care se numara si Parkinson.

Daca nu iti permiti sa cumperi produse organice, spala bine marul si curata-l de coaja. Desi in mod normal aceasta trebuie consumata, pentru ca este sanatoasa, cand este tratata din abundenta devine un pericol pentru sanatate.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate