Alimentul minune care poate reduce colesterolul și glicemia
Consumul de usturoi sub diverse forme poate fi benefic pentru gestionarea bolilor cardiovasculare și a diabetului de tip 2, două probleme majore de sănătate la nivel global. Usturoiul poate contribui la reducerea colesterolului și a glicemiei, conform unei analize cuprinzătoare.
În medicina tradițională, usturoiul este folosit ca remediu pentru o varietate de afecțiuni, inclusiv probleme cardiovasculare, iar cercetările științifice confirmă tot mai multe dintre beneficiile sale pentru sănătate.
Recent, o echipă de cercetători din China a investigat efectele acestui aliment și condiment, prezent în toate bucătăriile lumii, asupra colesterolului, zahărului din sânge, hemoglobinei glicozilate și trigliceridelor. Studiul lor a fost publicat în revista Nutrients.
Usturoiul crește colesterolul bun și scade colesterolul rău
Pentru a determina dacă usturoiul poate reduce colesterolul și glicemia, cercetătorii au efectuat o metaanaliză care a inclus 29 de studii randomizate controlate. Aceste studii au implicat un total de 1.567 de participanți din diverse țări și grupe de vârstă.
Analiza a inclus doar studiile cu participanți cu vârsta de 18 ani și peste, care aveau grupuri de control și în care usturoiul a fost administrat pentru mai mult de două săptămâni. Un alt criteriu pentru selectarea studiilor a fost raportarea mai multor markeri cardiovasculari și metabolici:
- hemoglobina glicozilată (HbA1c)
- glicemia à jeun (înainte de a mânca)
- colesterolul total
- colesterolul HDL (colesterolul bun)
- colesterolul LDL (colesterolul rău)
- trigliceridele
În cadrul studiilor, usturoiul a fost administrat sub diverse forme:
- pulbere de usturoi
- ulei de usturoi
- extract de usturoi
- pastile sau tablete cu pulbere de usturoi
- capsule cu extract de usturoi
- usturoi crud
În funcție de studiu, unii participanți au consumat între 300 și 22.400 de miligrame (mg) de pulbere de usturoi pe zi, în timp ce alții au consumat între 800 și 4.200 mg zilnic.
Metaanaliza a relevat o asociere semnificativă între consumul de usturoi și îmbunătățirea sănătății metabolice și cardiovasculare. Suplimentarea cu usturoi a redus nivelurile glicemiei à jeun, hemoglobinei glicozilate, colesterolului total și colesterolului LDL. De asemenea, usturoiul a crescut nivelul colesterolului HDL, dar nu a influențat trigliceridele.
Cercetătorii au observat că, cu cât durata administrării usturoiului a fost mai lungă, cu atât impactul asupra glicemiei à jeun, colesterolului total și colesterolului LDL a fost mai mare.
Cum scade usturoiul colesterolul
Alicina, principalul compus activ din usturoi, este responsabilă pentru majoritatea beneficiilor sale asupra sănătății. Aceasta se formează atunci când usturoiul proaspăt este zdrobit sau tăiat și are proprietăți antiinflamatoare, antioxidante și de inhibare a sintezei colesterolului.
Alicina inhibă activitatea unor enzime implicate în sinteza colesterolului în ficat, cum ar fi HMG-CoA reductaza. Această enzimă este, de asemenea, ținta statinelor, o clasă larg folosită de medicamente pentru scăderea colesterolului.
În plus, usturoiul poate reduce colesterolul prin creșterea excreției acestuia. Stimulează ficatul să excrete colesterolul prin bilă, reducând astfel nivelul colesterolului din sânge.
Cum scade usturoiul glicemia
Studiile au arătat că usturoiul poate îmbunătăți metabolismul glucozei, crescând utilizarea acesteia de către celule și, astfel, reducând nivelul glicemiei. Alicina poate îmbunătăți sensibilitatea la insulină, permițând celulelor să utilizeze mai eficient insulina pentru a absorbi glucoza din sânge.
Usturoiul poate, de asemenea, inhiba activitatea unor enzime implicate în metabolismul carbohidraților, ceea ce poate duce la o scădere a absorbției glucozei din intestin și la reducerea nivelului glicemiei.
În plus, usturoiul contribuie la protejarea celulelor beta din pancreas, care produc insulina, prin proprietățile sale antioxidante și antiinflamatoare. Stresul oxidativ și inflamația cronică pot deteriora aceste celule și pot contribui la apariția tulburărilor metabolice.
Efectele usturoiului pot varia de la o persoană la alta, așa că suplimentarea ar trebui să fie realizată în contextul unei alimentații echilibrate și a unui stil de viață sănătos.
Informațiile prezentate în acest articol nu înlocuiesc consultul medical. Consultați medicul dumneavoastră pentru diagnostic și tratament.
© Copyright Stiri din Sanatate