Acest aliment dubleaza riscul de cancer de san
Acest aliment dubleaza riscul de cancer de san

Cercetatorii francezi recomanda inscriptionarea obligatorie a alimentelor care contin grasimi de origine industriala, cum ar fi margarina, cipsurile, painea etc. Acizii grasi din aceste alimente dubleaza riscul cancerului de san. Femeile care au in sange un nivel ridicat de grasimi de origine industriala, de genul celor existente in margarina, risca de doua ori mai mult sa se imbolnaveasca de cancer de san, sustin cercetatorii francezi de la Institutul National de Sanatate si Cercetari Medicale (INSERM) si de la Institutul „Gustave Roussy“.

Efectele nesanatoase ale grasimilor de origine industriala, in special ale acizilor grasi trans, erau cunoscute de mult timp, insa abia acum s-a putut face o legatura clara cu declansarea cancerului. Cercetatorii francezi au studiat probe de sange colectate intre 1995 si 1998, de la 25.000 de femei din 100.000 de participante la test. Pentru a vedea efectul alimentelor bogate in acizi grasi trans asupra sanatatii, ei au masurat diferiti biomarkeri din alimentatie in sange. Dupa efectuarea testelor, au fost alese datele de la 363 de femei diagnosticate cu cancer de san si a fost comparat nivelul acizilor grasi cu cel al probelor recoltate de la 702 femei sanatoase.

Rezultatele au fost concludente: nivelul acizilor grasi trans era de doua ori mai mare la femeile bolnave de cancer. Din acest motiv, cercetatorii francezi recomanda introducerea obligativitatii inscriptionarii alimentelor care contin acest tip de grasimi pentru a avertiza consumatorii. „in acest stadiu, nu putem decat sa recomandam o diminuare a consumului de alimente procesate, sursa de acizi grasi trans de origine industriala. Procesele industriale de obtinere a acizilor grasi trans ar trebui limitate, asa cum se intampla in Danemarca de cativa ani. in materie de reglementari, pe eticheta alimentelor procesate ar trebui sa fie trecut continutul in acizi grasi trans“, se arata in concluziile raportului. Acizii grasi trans industriali se obtin prin hidrogenarea partiala a uleiurilor vegetale si se gasesc in margarina, paine, produse de patiserie, prajituri, cipsuri, coca pentru pizza si alte alimente procesate.

Margarina este un amestec de acizi grasi de tip trans. Ea se obtine din grasimi vegetale care se supun procesului chimic de hidrogenare in prezenta unui catalizator, pentru a se intari. in felul acesta, grasimile lichide de tip cis din plante sunt transformate in unele solide de tip trans, cu care organismul nu este obisnuit. Pentru ca nu sunt asimilate, acestea din urma se depun pe peretii vaselor de sange, ducand in timp la sclerozarea lor, cu toate efectele nefaste cunoscute asupra inimii si circulatiei sangelui.

 

 

 

 

 

© Copyright Stiri din Sanatate