Imagini pentru Uimitor! A fost descoperit tratamentul pentru cancer fără efecte secundare

Un medicament care să stimuleze sistemul imunitar şi să distrugă celulele canceroase a fost creat de către cercetătorii de la Universitatea din Londra.
Descoperirea este un pas important în lupta cu cancerul, analizele şi studiile de laborator scoţând la iveală faptul că substanţa îmbunătăţeşte durata de viaţă a pacienţilor diagnosticaţi cu cancer pancreatic.
Substanţa activă din acest medicament, ce ar putea deveni revoluţionar, se numeşte ,,IMM-101" şi, pe lângă efectul său de distrugere a celulelor canceroase, prezintă avantajul major de a nu fi toxică pentru organismul uman, spre deosebire de celelalte substanţe folosite în chimioterapie.
Majoritatea indivizilor care au testat acest medicament (aproximativ 85%) fuseseră diagnosticaţi cu cancer în metastază. În cadrul etapelor de testare a noii substanţe, cercetătorii au aflat că pacienţii care au fost trataţi cu ajutorul chimioterapiei aveau o durată medie de viaţă de 4,4 luni, în timp ce pacienţii cărora le-a fost administrat noul tratament trăiau până la 7 luni.
Medicii au administrat noua substanţă împreună cu gemcitabina folosită în mod obişnuit în timpul chimioterapiei. Specialiştii au observat apoi că IMM-101 ,,reactivează" acele zone ale sistemului imunitar afectate de apariţia cancerului, ajutându-le să identifice tumorile pancreatice, pentru ca substanţele utilizate în timpul chimioterapiei să le poată distruge.
,,Sunt foarte entuziasmat. Este pentru prima dată când avem un tratament ce poate fi un bun candidat pentru lupta împotriva cancerului pancreatic, una dintre cele mai ucigătoare boli. Incidenţa sa este aproape echivalentă cu mortalitatea pe care o provoacă. Este nemaipomenit", susţine Angus Dalgeish, coordonatorul proiectului de cercetare care a avut ca rezultat producerea medicamentului.
Medicamentul reprezintă o evoluţie a medicinei în combaterea şi tratarea cancerului şi oferă speranţe că noul tip de imunoterapie ar putea fi folosit şi pentru tratarea altor forme de cancer, nu nu mai a celui de pancreas, după cum afirmă cercetătorii.