Nu te poţi concentra şi eşti mereu obosit? Află cauza!

Posted by Alin Marinescu on Tuesday, January 31, 2017 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru Nu te poţi concentra şi eşti mereu obosit? Află cauza!

Te simţi mai tot timpul obosit, îţi este greu să te concentrezi şi te enervezi din orice? În cazul în care nu ai probleme de sănătate, o deficienţă de magneziu este cel mai probabil de vină.
Magneziul este un mineral foarte important pentru organism. Astfel, ajută la funcţionarea sistemului nervos,  favorizează absorbția calciului,  consolidează oasele și dinții, este implicat în relaxarea musculară, susține sistemul imunitar și normalizează ritmul cardiac.
Îmbunătăţeşte puterea de concentrare, ceea ce uşurează procesul de învăţare. Luptă cu depresia şi este un susţinător al sistemului cardiovascular.

Semne ale carenţei de magneziu

Când organimsul nu are o cantitate suficientă de magneziu atunci pot apărea mai multe manifestări neplăcute: oboseală, stări de oboseală, lipsa concentrăării, schimbări de dispoziţie, insomnie. Mai pot apărea ameţeli, crampe musculare, greaţă, tinitus. Pentru a vedea dacă ai o carenţă de magneziu, medicul îţi recomandă un set de analize medicale.

De cât magneziu avem nevoie?

Potrivit Institutului American pentru Sănătate, un bărbat cu vârsta cuprinsă între 19 şi 30 de ani are nevoie de 400 mg de magneziu pe zi. În schimb, la femei este suficientă o cantitate de 310 mg de magneziu zilnic.
Un bărbat care are între 31 şi 50 de ani are nevoie de 420 mg de magneziu în fiecare zi, în timp ce o femeie de aceeaşi vârsta are nevoie de 320 mg zilnic. O femeie însărcinată are nevoie de 350 mg de magneziu, în timp ce aportul zilnic pentru un adolescent este de 250-300 mg.

Surse naturale de magneziu

Pentru asigurarea unui aport suficient al acestui mineral, trebuie să ştii că se găseşte în:
- broccoli,
- spanac,
- banane,
- ciocolată neagră,
- avocado,
- smochine,
- orez brun.
De asemenea, poţi lua şi suplimente cu magneziu, dar numai la recomandarea medicului.

Sursa:   www.clicksanatate.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: nu te poţi concentra şi eşti mereu obosit? află cauza!