Nouă sfaturi pentru gătit sănătos

Posted by Alin Marinescu on Wednesday, November 2, 2016 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru Nouă sfaturi pentru gătit sănătos

Dacă încerci de când te știi să reduci numărul kilogramelor în plus, iar asta a însemnat un adevărat război dus cu caloriile, află că nu doar ce mănânci este important ci și felul în care gătești. Anumite metode de preparare a mâncării adaugă zeci de calorii unor alimente. Spre exemplu vânăta, care în mod normal este o legumă extrem de benefică pentru organism, datorită conținutului mare de fibre și numărului mic de calorii. Problema este că unul dintre cele mai populare moduri de a prepara vinetele este prăjirea lor în ulei, iar în timpul acestui procedeu, vânăta absoarbe ca un burete, cantități industriale de grăsime, devenind un aliment deloc indicat pentru siluetă. Cartofii sunt și ei în aceeași situație. Toate proprietățile lor benefice pentru corp, multitudinea de fibre, nutrienții  în special concentrați imediat sub coajă, sunt pierdute prin prăjirea în ulei sau atunci când cartofii sunt făcuți piure, la care se adaugă și cantități mari de unt sau lapte.
Specialiștii de la The Daily Meal, un site specializat în nutriție, au făcut nouă recomandări pentru cei care vor să gătească corect și să se bucure de ce este mai bun din alimente.

1. Taie legumele în bucăți cât mai mari. Chiar dacă arată mai bine atunci când sunt tocate mărunt, legumele tăiate astfel vor absrobi mai puțin ulei, atunci când sunt călite. Cel mai bine ar fi dacă ai pulveriza doar câțiva stropi de ulei pe legume și apoi le-ai găti într-o tigaie anti-aderentă.

2. Nu fierbe pastele prea mult. Știm cu toții recomandările bucătarilor ca pastfele făinoase să fie al dente, adică nu prea moi. Dar de ce este acest lucru atât de important? Pe măsură ce pastele fierb, moleculele de amidon încep să se descompună, conținutul de fibre din paste transformându-se ușor, ușor în carbohidrați rafinați, nocivi pentru siluetă. Dacă fierbem pastele al dente, păstrăm fibrele din paste, iar acest lucru înseamnă că vor fi mai sățioase și vom mânca mai puțin.

3. Descoperă condimentele. De multe ori, suntem tentați să mâncăm mai gras, mai sărat sau alimente mai procesate, pentru că avem impresia că alimentele sănătoase nu au gust. Condimentele și ierburile aromate ne pot salva în această situație, pentru că ele adaugă savoare. În plus, multe dintre acestea au proprietăți imuno-stimulatoare și ajută metabolismul și digestia.

4. Nu curăța legumele și fructele. Știai că majoritatea fribrelor și nutrienților se află chiar în coajă sau în stratul de dedesubtul ei? În cazul mărului sau al cartofulu, de exemplu, acest lucru este foarte adevărat, așa că mai bine le gătești în coajă. Vor fi mai sățioase și mai sănătoase.

5. Pește poșat. A poșa un aliment înseamnă să îl fierbi  în apă care nu clocotește. Dacă ai prins procedeul, poți face multe feluri de mâncare extrem de sănătoase, iar unul dintre ele este peștele poșat. Uită de grăsimi și bucură-te de toate beneficiile cărnii de pește. Poți folosi apă sau court bouiilon (o fiertură de legume și condimente), iar carnea va rămâne moale și fragedă.

6. Folosește oala sub presiune. Chiar dacă pare, la prima vedere, complicat de folosit, oala sub presiune are marele avantaj că păstrează aburii în interior, iar astfel alimentele, în special carnea, capătă arome pe care le-ar avea după ore întregi de gătit tradițional.

7. Gătește legumele la aburi, cât mai puțin timp. Cu cât legumele petrec mai puțin timp la temperaturi mari, cu atât pierd mai puțini nutrienți. Chiar și numai 5 minute de gătit în plus pot reduce considerabil conținutul de vitamine din legume.

8. Folosește un grătar, în tava cu carne. Când faci friptură la cuptor, grăsimea din carne se scurge si băltește în tavă, iar friptura o absoarbe. Dacă folosești un grilaj pe fundul tăvii, carnea nu va mai absorbi toată grăsimea. Ca să fie fragedă, poți să o stropești din când în când cu lichide non-grase: vin, suc de lămâie sau supă de carne.

9. Folosește un pasator pentru sosuri. Nu trebuie neapărat să folosește smântână sau ulei ca să faci diverse sosuri. Dacă ai fiert legume, le poți pasa cu ajutorul unui blender și ai un sos de toată frumusețea.

Sursa:   jurnalul.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: nouă sfaturi pentru gătit sănătos