Motivul alarmant pentru care nu ar trebui sa refolosesti sticlele din plastic

Posted by Alin Marinescu on Tuesday, January 31, 2017 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru sticle plastic

Cei mai multi dintre noi refolosim sticlele din plastic. Se pare ca acest obicei este extrem de nociv si ne poate imbolnavi. Expertii medicali ne recomanda sa nu refolosim sticlele din plastic, deoarece ele retin colonii intregi de bacterii periculoase, cu toate ca sunt spalate.

Agentii patogeni adunati pe plasticul sticlelor, invizibili ochiului uman, pot fi foarte periculosi pentru sanatate. Acest detaliu a fost intens discutat de-a lungul anilor, inca de la dezvaluirea lui din 2007 in revista Gastroenterologie Practica. Sticlele din plastic se uzeaza, astfel determinandu-se deteriorarea materialului din care sunt facute, mediu excelent pentru bacterii. Chiar si sticlele din plastic care au fost fabricate special pentru a fi folosite in repetate randuri pot prezenta un pericol, daca nu sunt spalate corect sau prezinta mici zgarieturi sau crapaturi, informeaza Rador.

Un studiu stiintific condus de expertul William Shotyk arata ca nici apa imbuteliata in recipiente din plastic nu ar fi asa de pura cum credem. De vina este o toxina cu potential letal, prezenta in plastic si absorbita de apa. Testele au descoperit urme de antimoniu, un element chimic folosit la realizarea de polietilena tereftalat (PET), cel mai utilizat material in fabricarea recipientelor pentru bauturi.

Cel mai bine, lichidele sunt pastrate in recipiente din sticla naturala sau din otel inoxidabil, deoarece ori de cate ori sunt spalate, ele nu se deterioreaza. Daca totusi doriti sa folositi un recipient usor, optati pentru unul din polipropilena (plastic alb).

sursa: descopera.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: motivul alarmant pentru care nu ar trebui sa refolosesti sticlele din plastic