Mierea, cu bune, dar si cu cateva rele - Cata poti manca zilnic fara sa te ingrasi?

Posted by Alin Marinescu on Monday, December 12, 2016 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru miere

Toti stim ca zaharul este nociv sanatatii, deoarece ridica nivelul glicemiei din sange, ceea ce duce la raspunsul prompt al pancreasului, tradus in cresterea secretiei de insulina.
Ca urmare, nivelul zaharului din sange scade brusc, se instaleaza hipoglicemia, manifestata prin oboseala, tremuraturi, transpiratii, gandire neclara si pofta necontrolata pentru o noua portie de zahar sau un alt produs bogat in zaharuri.
In plus, zaharul influenteaza negativ sistemul imunitar si functiile rinichiilor, creste nivelul trigliceridelor din sange, lipseste organismul de vitaminele din complexul B si de mineralele magneziu si crom. De asemenea, da dependenta la fel ca tutunul, cafeaua sau drogurile si, nu in ultimul rand, duce la obezitate.
Unele forme de zahar sunt mai daunatoare decat altele, explica pentru Ziare.com nutritionistul Camelia Olteanu. Mierea de albine, siropul de agave sau de artar sunt mai naturale, dar dau aceeasi dependenta de dulce.
Mierea naturala de albine contine peste 280 de compusi, intre care predomina fructoza si glucoza. Are un continut bogat in macroelemente, microelemente, vitamine si enzime active.

325 de kcal la 100 de grame

Fiind bogata in zaharuri (80%) si avand o incarcatura calorica de 325 kcal/100 g, mierea ingrasa daca este consumata in cantitati mari. Pentru o persoana normala ponderal, 3-4 lingurite de miere/zi nu ar trebui sa constituie o problema.
Consumarea unor cantitati exagerate de miere, de exemplu 8-10 linguri/zi, va duce, in timp, la crestere ponderala, cresterea valorilor insulinei, erodarea smaltului dintilor si aparitia refluxului gastro-intestinal din cauza aciditatii, plus disconfort abdominal (diaree, crampe, balonare).
Persoanele cu sistem imunitar deficitar sau care sunt alergice la polenul plantelor sau la veninul de albine vor avea alergie si la miere, chiar la un consum foarte mic sau chiar la contactul cu pielea.
Se recomanda interzicerea consumului de miere copiilor sub 1 an, in primul rand din cauza prezentei in miere a sporilor care provoaca botulismul, spori luati de pe florile plantelor polenizate de albine.
Chiar daca mierea ar fi pasteurizata, acesti spori pot ramane prezenti. Adultii nu prezinta pericol de imbolnavire, deoarece acizii intestinali pot lupta cu toxinele eliberate de aceasta bacterie.

De ce e buna mierea

Mierea are insa numeroase proprietati benefice. In urma cercetarilor stiintifice si clinice, s-a constatat ca mierea manuka provenita din florile unor arbori din Noua Zeelanda este un remediu foarte bun in tratarea ulcerelor stomacale, calmarea durerilor de gat, a tusei, ranilor si infectiilor cutanate, ulceratiilor picioarelor varicoase.
Toate aceste beneficii se datoreaza proprietatilor antimicrobiene, antiinflamatorii, antifungice, antioxidante, antivirale si antibacteriene. Nu se aplica si mierii care se gaseste in magazinele obisnuite, gen supermarket.
Mierea, ca orice produs ce contine zaharuri, este mai bine sa fie consumata in prima parte a zilei, cand avem nevoie de energie si cand caloriile suplimentare vor putea fi consumate eficient pana la culcare.
Cei care nu au probleme cu greutatea corporala pot manca la micul dejun 1-2 felii de paine cu miere sau un pahar de lapte/iaurt indulcit cu miere ori cereale integrale cu fructe de padure si miere.
Celor care doresc sa inlocuiasca zaharul in cafea sau ceai le atrag atentia ca mierea adaugata in bauturi fierbinti isi va pierde din vitaminele continute, intocmai ca si lamaia.

Sursa:   www.ziare.com

In : Stiri din Sanatate 


Tags: mierea  cu bune  dar si cu cateva rele - cata poti manca zilnic fara sa te ingrasi?