Imagini pentru mic dejun

Un studiu recent arată că cei care renunţă la micul dejun de mai mult de trei ori pe săptămână se îngraşă cam 13 kilograme într-un singur an.
Explicaţia specialiştilor este că, dacă nu mâncăm la scurt timp după ce ne trezim, ne scade glicemia, şi astfel, puţin mai târziu, simţim brusc pofta de dulciuri şi alte alimente nesănătoase.
Foarte mulţi dintre participanţii la studiu care au recunoscut că nu prea iau micul dejun au mărturisit că mănâncă, doar câteva ore mai târziu, ciocolată sau diverse batoane dulci şi beau băuturi carbogazoase, relatează girly.ro.
Lipsa micului dejun ne face să consumăm circa 250 de calorii în plus într-o zi şi, dacă nu le ardem prin exerciţii fizice, riscăm să ne îngrăşăm foarte mult.

sursa: jurnalul.ro