Imagini pentru hrean

În medicina populară, frunzele și rizomul plantei (tulpina subterană) se foloseau ca leac contra durerilor de cap. Bătrânele făceau legături pe frunte cu frunze crude sau hrean ras.
Sau, când durerile erau mai mari, puneau legăturile în moalele capului cu hrean ras cu oțet.
Pentru petele de pe obraz, piept și mâini, se punea o mână de hrean tăiat bucățele într-o sticlă, se turna peste el un sfert de litru de oțet de vin și se lăsau 5-6 zile, apoi se muia o cârpă de in cu care se ștergeau petele în fiecare seară.
Turta de hrean ras, mălai, miei, miere de faguri și sare, toate se puneau pe o cârpă și cu ea se învelea gâtul bolnavului și așa scăpa de gâlci.
La Rășinari, contra gâlcilor se mânca hrean și se bea rachiu, asta și-o îngăduiau bărbații și femeile curajoase. Trecea, nu trecea, leacul babii se știa!
În Vaslui, la Dănești, din hrean ras, amestecat cu făină de grâu și apă caldă, se făcea o pastă, care se aplica la gât, iar cu ceaiul din frunze se făcea gargară când gâlcile erau mari.
Apoi se descânta: Gâlcile, motofâlcile…și bolnavul se liniștea.
Și azi bătrânel mai fac ceai din frunze de hrean îndulcit cu miere. Este bun contra răcelii. Contra durerilor de dinți se lua hrean fiert în vin. Bei și uiți de durere!
Pentru gingivită (studeniță i se zicea) se lua o lingură de hrean, se punea într-un sfert de oca de rachiu, se lăsa o zi și o noapte, apoi se strecura și se făcea gargară de trei ori pe zi.
Azi se face gargară și fără hrean, dar n-are leac, nu ține…gargara!
Contra trânjilor (hemoroizilor) se făceau băi în care se punea hrean cu viță de castravete. Se mai folosea contra junghiurilor și nevralgiilor.
Se amesteca cu făină de grâu și miere, se făcea un aluat, pe care îl puneau pe locul dureros. Se punea și la șale, contra durerilor de rinichi.
Dulceața de hrean se lua pentru tusea măgărească, firesc, cu măsură: o linguriță dimineața, una seara.
De friguri scăpai mâncând hrean ras pus într-un pahar de vin roșu și se bea dintr-o dată.
Bătrânele știau să descânte de aplecătură: din hreanul ras amestecat cu oțel se făcea o pastă, se ungea încheietura mâinii bolnavului și se fricționa descântându-i:
Fugi urâciune… fugi în locuri pustii
Și lasă pe cutare curat și luminat
Cum Maica Domnului l-a lăsat.
Și îi trecea, dacă făcea și plata. Că leacul fie, sau nu fie, plata babii să se știe!