Imagini pentru exercitii talie

Nu găsești vreme pentru alergat sau pentru mers la sală, iar în oglindă nu mai regăsești o imagine prea atrăgătoare. Aceste exerciții te vor ajuta să-ți recapeți talia!
Ca să pierzi câţiva centimetri din talie, rezervă-ţi câte 10 minute pe zi pentru exerciţii, timp de 3-4 săptămâni. Un abdomen tonifiat te va ajuta să respiri mai uşor, atât în repaus, cât şi atunci când faci efort, să fii mai suplu în mişcări şi să uiţi de durerile lombare.

Exerciţiile pentru abdomen pot fi dureroase

Nu te descuraja dacă a doua zi după ce le-ai încercat te mişti mai greu. Este normal şi înseamnă că eşti pe calea cea bună. După câteva zile nu vei mai simţi durere şi poţi chiar să măreşti numărul de serii şi de repetări, fără nici cea mai mică urmă de suferinţă fizică.
Întinde-te pe spate, cu picioarele perfect drepte, cu braţele întinse pe lângă cap şi cu palmele orientate în sus. Ridică uşor umerii de pe sol, aducând braţele în faţă. Ridică apoi picioarele în unghi drept. Atinge cu palmele genunchii uşor flexaţi. Efectuează patru serii a câte zece repetări.
Din poziţia culcat pe spate ridică umerii de pe sol şi întinde braţele deasupra genunchilor îndoiţi uşor. Apoi reia exerciţiul din poziţia culcat. Poţi efectua acelaşi exerciţiu, îndoind unul dintre braţe şi ţinându-l pe celălalt întins. Îndoaie braţele alternativ. Efectuează cinci serii a câte 15 repetări.

Alte ponturi să ai șanse de izbândă

După efectuarea exerciţiilor, masează zona abdomenului, pentru a stimula circulaţia sângelui şi topirea grăsimii.
Urmează o dietă bazată pe fructe şi pe legume, evită grăsimile şi dulciurile, care se pot depozita exact în zona abdomenului.
Mergi cu bicicleta, un sport foarte eficient când vine vorba de tonifierea muşchilor abdominali.

Sursa:   www.clicksanatate.ro