Imagini pentru hrean

Folosit atât la gătit, cât și la prepararea unor remedii naturiste, hreanul este extrem de eficient în tratarea a numeroase afecțiuni și pentru combaterea unor neplăceri cum este și tusea persistentă.
Hreanul este o sursă excelentă de vitamina C, dar are în compoziție și vitamine din complexul B. În plus, acesta conţine şi minerale, precum fierul, potasiul, calciul şi magneziul.  

Indicat în numeroase tipuri de cancer
Hreanul conține glucozinolaţi, compuși care îi dau mirosul și gustul specific. Se pare că aceștia au și proprietăţi citostatice foarte puternice, fiind eficienţi în cancerul de piele, de plămâni, de colon și de stomac.

Reglează tensiunea arterială
E bine de știut că hreanul conține și substanțe care ajută la reglarea tensiunii arteriale și care mențin elasticitatea vaselor de sange.

E util în caz de gastrită
Specialiștii spun că, în cazul în care s-a pus diagnosticul de colon iritabil sau de gastrită acidă, hreanul poate fi de ajutor. În acest scop, ar trebui să mănânci puțin hrean ras, de 2 ori pe zi, ideal înainte de prânz și de cină.

Benefic în conjunctivită
Hreanul este benefic pentru cei care suferă de conjunctivită, dar și de alte afecțiuni oculare. O metodă de a-l folosi în acest scop este să razi hrean, inspirând profund 5 - 10 minute. Lăcrimarea ochilor este inevitabilă, dar foarte benefică.

Tratamente naturiste cu hrean
Tuse. Această plantă te poate ajuta să scapi de tuse. În acest sens, trebuie să faci o mixtură din trei linguri de hrean ras cu o jumătate de linguriță de miere. Se recomandă câte o linguriță din acest amestec, după fiecare masă principală a zilei.
Dureri articulare. De asemenea, această plantă te va scăpa de durerile articulare. În acest sens, pe zona cu probleme se aplică o cataplasmă cu hrean crud, atât timp cât nu apare senzaţia de arsură.
Astm. Se pare că hreanul dă rezultate și în astm. Ce trebuie să faci? Dă prin răzătoare o rădăcină de hrean, adaugă 4 linguri de miere și amestecă. Apoi, lasă jumătate de oră la macerat. Strecoară. Se obţine un sirop. Resturile care rămân în tifon se pun la fiert cu puţină apă (cât să le acopere). După fierbere, se strecoară prin presare, se lasă să se răcească, apoi se amestecă împreună cu siropul. Se iau trei linguri pe zi.
Anemie. Hreanul este benefic și în anemia la adulți. Se consumă câte 15-20 de linguriţe de salată de hrean cu sfeclă roşie pe zi.

Sursa: www.clicksanatate.ro