Imagini pentru Cât de periculoasă este, de fapt, ANEMIA și ce se întâmplă dacă nu e TRATATĂ?

Lipsa de vitamine, chiar dacă în prima fază nu afectează decât în mică măsură organismul, poate anunța, în cazuri extreme, dezvoltarea unei afecțiuni cardiace. Primul pas în acest sens este instalarea anemiei. Medicii specialiști atenționează că numărul românilor care se confruntă cu anemia este în continuă creștere: în timp ce în 2012, aproximativ 147.000 români prezentau semne ale bolii, în 2014 numărul acestora ajunsese la 173.138, conform unei anchete a Institutului Național de Statistică.  Dacă anemia ar fi tratată la timp, multe boli cardiace ar putea fi prevenite.

Anemia (din punct de vedere etimologic înseamnă „fără sânge”) apare ca urmare a deficienţei calitative sau cantitative a hemoglobinei, moleculă care se găseşte în globulele roșii. Hemoglobina transportă oxigenul în organism, iar când aceasta scade (hipoxie – lipsă de oxigen), ţesuturile nu mai reușesc să funcţioneze la parametri normali. De aceea, anemia este cel mai des corelată cu apariția unor boli ale sângelui.

Care sunt cauzele scăderii nivelului de vitamine din corp?
Există multe afecțiuni care facilitează scăderea nivelului de vitamine din corp. Dintre acestea, cele mai frecvente sunt următoarele:

Nutriția deficitară în vitamine și minerale;
Sângerările externe (hemoragii), cauzate fie de menstră, fie de răni sau de ulcer;
Bolile cronice;
Bolile renale (rinichii au un rol esențial în procesul măduvei spinării de creare a hematiilor);
Sarcina (acumularea de apă și lichide din timpul sarcinii diluează cantiatea de globule roșii din sânge);

Anemia, cel mai periculos efect al lipsei de vitamine din corp
Efectele deficienței de vitamine diferă în funcție de stadiul la care a ajuns boala. Astfel, acestea pot include: slăbiciune, paloarea tegumentelor şi a mucoaselor, răcirea extremităţilor (mâini şi picioare reci), ameţeală, cefalee, dispnee (dificultate la respiraţie), iritabilitate, ciclu menstrual neregulat, amenoree, glosită (limbă inflamată sau tumefiată, umflată), vindecare întârziată a rănilor, dureri toracice, bătăi rapide sau neregulate ale inimii. Dacă în formele ușoare, acestea pot trece neobservate, în cazurile extreme facilitează instalarea anemiei, primul pas către dezvoltarea disfuncționalităților cardiace.

Lipsa de vitamine din organism poate duce la instalarea sau agravarea unei boli cardiace
Organismul care nu are acces la cantitatea optimă de vitamine pentru o perioadă mai lungă de timp va trece printr-un episod de anemie. Asta înseamnă că nici sistemul lui circulator nu va primi oxigenul de care ar avea nevoie pentru a funcționa normal, lucru ce va face ca inima să depună și mai mult efort (astfel încât să compenseze lipsa sângelui oxigenat corespunzător).

Lipsa de vitamine din organism poate duce la instalarea sau agravarea unei boli cardiace
Mai mult, conform unui raport emis de Organizația Mondială a Sănătății, până la 48% dintre persoanele care suferă de insuficiență cardiacă prezintă și un grad mare de devitaminizare, iar 43% dintre cei care au fost spitalizați în cazul unui atac de cord au prezentat semne ale deficienței de vitamine. La persoanele care nu primesc necesarul de vitamine există un risc cu 41% mai mare să facă un atac de cord sau să necesite intervenții speciale pentru tratarea bolilor inimii, comparativ cu cei care nu se confruntă cu această problemă. Combinația dintre deficiența de vitamine și insuficiența cardiacă poate crește riscul de deces sau de spitalizare cu 30-60%.

“În ziua de azi e tot mai greu să avem grijă de alimentația noastră, de corpul nostru și chiar și de mintea noastră; stresul zilnic, împreună cu mesele haotice și nesănătoase duc, de cel mai multe ori, la anemie. Metodele prin care aceste probleme ar putea fi evitate sunt nu doar numeroase, ci și accesibile. În primul rând, este esențial ca dieta să fie schimbată. Mă refer aici nu doar la înlocuirea preparatelor de tip fast-food cu cele gătite natural, acasă, ci și la introducerea în alimentația zilnică a fructelor bogate în fier, precum și a curelor periodice cu vitamine și minerale. Acestea din urmă pot face diferența dintre un organism care poate înfrunta bolile cu eficiență și cel care cedează la primele atacuri externe.”, ne atenționează Dr. Simona Carniciu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice de la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice “N.C. Păulescu”.

Deși dezvoltările din domeniul medicinei au făcut posibilă tratarea acestor probleme cu mult mai multă ușurință, este încă esențial să avem grijă ca dieta noastră zilnică să fie bogată în alimente nutritive și, de asemenea, să fie dublată de cure periodice de vitaminizare. Chiar dacă nu pare periculoasă la prima vedere, dacă nu este luată în serios și tratată la timp anemia poate deveni, treptat, un coșmar.

În luna noiembrie, Franco Indian, una dintre cele mai vechi companii farmaceutice din India, lansează în România gamele Dexorange și Native +, suplimentele alimentare naturale ideale pentru tratarea celor mai frecvente probleme cu care se confruntă organismul atunci când aportul de vitamine și minerale este scăzut. În decursul a 6 luni de zile, începând cu luna decembrie, vor fi oferite gratuit peste 8.000 de produse, în valoare de 150.000 ron, către bătrâni și oameni cu posibilități financiare reduse. Pachetele gratuite vor putea fi ridicate fie direct din farmaciile partenere, fie vor putea fi comandate online, pe site-ul companiei ce le distribuie, RFI Pharma: www.rfipharma.eu. 

Sursa: www.doctorulzilei.ro