Imagini pentru Cele două „magazii” ale organismului

În organismul omului sunt necesare şi nişte depozite intermediare. Acestea sunt vezica biliară, unde se stochează o perioadă secreţia biliară produsă de ficat, dar şi o a doua „magazie” temporară care este vezica urinară destinată păstrării urinei între două urinări. Uneori se impune scoaterea uneia din aceste depozite intermediare.
În vezica biliară, depozit intermediar pentru bilă, se formează la unii oameni pietre. Surprinzător, mai periculoase sunt pietrele mai mici, care puse în mişcare pot să blocheze o intersecţie importantă mai jos de stomac. Acolo se întâlnesc mâncarea cu secreţia venită din vezica biliară şi cu enzimele fabricate de pancreas. Dacă un calcul a blocat această intersecţie, bila rămâne în circuitul ficatului cu declanşarea icterului mecanic însoţit de îngălbenire. Tot din cauza barajului provocat de calculi, enzimele pancreatice nu pot participa la digestie şi revin în pancreas canibalizându-l, aşa că pancreatita acută cauzează dureri insuportabile cu pericol de deces. Medicii gastroenterologi şi chirurgii au ajuns la concluzia că vezica biliară cu calculi trebuie îndepărtată. Nu se scot doar pietrele; nu e cazul să se păstreze vezica, acea carieră producătoare de pietre. Uneori există alte suferinţe ale vezicii biliare, când ea are mişcări prea lente, aşa zisa bilă leneşă, şi nu se lansează secreţia biliară spre întâlnirea cu mâncarea şi enzimele pancreatice pentru procesul de digestie. Crizele de dischinezie biliară cu greaţă, vărsături, dureri de cap, stare rea sunt tratate cu medicamente, inclusiv  pilule de sporire a contracţiilor vezicii. După îndepărtarea vezicii biliare cei operaţi trebuie să mănânce mai des căci nu mai există camera intermediară pentru bilă.
Vezica urinară joacă rolul de a stoca urina între două urinări. Ea este dotată cu senzori, care lansează semnalul nevoii de a elimina urina. Când se formează calculi, vezica urinară nu trebuie îndepărtată, pietrele pot fi eliminate fie prin perfuzii, fie prin aplicarea de şocuri vibratorii, fie prin metode endoscopice. Azi chirurgia operează mai rar calculii urinari. Dar dacă un cancer avansat a cuprins mare parte din vezica urinară ea trebuie scoasă. Spre deosebire de cazul îndepărtării vezicii biliare, omul nu poate trăi fără vezica urinară şi chirurgii trebuie să construiască altă vezică. Urologii modelează altă vezică urinară de regulă din intestin.
Pentru a preîntâmpina formarea de calculi în vezica urinară este bine ca omul să bea multe lichide, minimum doi litri pe zi. Astfel se spală eficient circuitul rinichilor şi se evită şi infecţiile urinare.

Sursa: jurnalul.ro