Imagini pentru CEL MAI BUN MOMENT SĂ MĂNÂNCI ANUMITE ALIMENTE

Mâncate în momentele nepotrivite ale zilei, unele alimente favorizează îngrășarea sau apariția unor probleme digestive ca balonarea sau arsurile de stomac.

Brânza
Este potrivită la micul-dejun. Consumată cu moderație, brânza previne îngrășarea și balonarea. Dacă o alegi pentru cină, trebuie să știi că îngreunează digestia, poate duce la indigestie sau la depunerea de grăsimi nedorite în corp.

Merele
Sunt ideale la micul dejun, pentru că au în compoziție pectină care scade glicemia și nivelul colesterolului. La cină pectina este greu de digerat și crește aciditatea gastrică.

Cartofii
Consumați la micul dejun, cartofii scad nivelul de colesterol, datorită amidonului pe care-l conțin și-ți aduc un plus de minerale. Seara, din cauza aportului caloric crescut, te pot îngrășa.

Bananele
Mâncate la prânz, bananele întăresc sistemul imunitar și elasticitatea pielii. Seara, poate stimula formarea mucusului și îngreunează digestia.

Fructele uscate
Smochinele, prunele și caisele stimulează metabolismul și sistemul digestiv dacă sunt mâncate la micul dejun sau la prima gustare din zi. După prânz, acestea pot da indigestie, balonare, flatulență.

Ciocolata amăruie
Poate fi mâncată fără regrete în prima parte a zilei. Îți aduce un plus de antioxidanți care previn îmbătrânirea prematură și riscul de boli cardiovasculare. Dacă ții la siluetă, evit-o după ora prânzului!

Roșiile
Dacă incluzi roșii la în micul-dejun, acestea facilitează digestia și îmbunătățesc procesele metabolice. Mâncate seara pot da balonare sau neplăceri stomacale.

Fructele oleaginoase
Nucile, migadalele, alunele de pădure, caju-ul, fisticul mâncate după-amiaza scad riscul de hipertensiune, dar dacă le ronțăi seara îți pot aduce kilograme în plus.

Portocalele
Sunt ideale la gustări, la 1-2 ore după o masă principală, pentru că îmbunătățesc digestia și accelerează metabolismul. La micul-dejun, în schimb, pot cauza apariția unor iritații stomacale sau chiar gastrită.

Orezul
Este bine să fie mâncat la masa de prânz, deoarece metabolismul este accelerat în această perioadă a zilei și va fi mai ușor ca organismul să folosească întreaga cantitate de carbohidrați. Inclus în masa de seară, orezul favorizează îngrășarea.

Laptele
Băut seara, cald, laptele te relaxează și te ajută să adormi fără mari probleme. Dacă-l bei dimineața, mai ales în cazul în care fac mișcare sau efort după aceea, este posibil să-ți îngreuneze digestia.

Sursa:   www.clicksanatate.ro