Ce activitate fizica este mai eficienta pentru dezvoltarea de celule noi la nivelul creierului

Posted by Alin Marinescu on Monday, November 14, 2016 Under: Stiri din Sanatate
Imagini pentru dezvoltarea de celule noi la nivelul creierului

Se stie ca exercitiile aerobice, precum si alergatul, au efecte pozitive asupra structurii creierului, ajutand la dezvoltarea functiilor cognitive si de invatare. Daca exercitiile fizice intense sunt mai eficiente pentru sanatatea creierului decat alergatul si exercitiile aerobice este pentru moment neclar, insa un studiu realizat de un grup de cercetatori condusi de cercetatoarea Miriam S. Nokia de la Universitatea din Jyväskylä, Finlanda, arata care sunt tipurile de exercitii care pot tripa numarul de neuroni ai hipocampului, conform spring.org.uk.

Studiul, publicat in revista de specialitate "Journal of Physiology: London", arata ca exercitiile aerobice sustinute si alergatul cresc numarul de celule noi ale creierului, in schimb ridicarea de greutati si activitatile fizice de intensitate crescuta nu reusesc sa aduca acelasi nivel de eficienta in ceea ce priveste sanatatea si dezvoltarea creierului.
In urma efectuarii testelor pe soarecii de laborator, in cadrul carora au fost comparate trei tipuri de exercitii fizice (aerobic, greutati si efort de mare intensitate), cercetatorii au observat ca soarecii care au avut o activitate fizica sustinuta, timp de sase saptamani, au dezvoltat celule noi in zona hipocampului, responsabila pentru functiile de memorare si stocare a informatiilor.

Prin comparatie cu un alt grup de soareci de laborator, care au fost supusi miscarilor fizice de mare intensitate, cei care au fost antrenati printr-o metoda similara nivelului de dificultate al exercitiilor aerobice au avut de 3 ori mai multi neuroni in zona hipocampului la finalul perioadei de testare.

In schimb, antrenamentele fizice de mare intensitate nu au avut niciun efect asupra dezvoltarii de celule noi ale creierului.

"Rezultatele cercetarii noastre sugereaza ca exercitiile fizice stimuleaza dezvoltarea hipocampului in cazurile in care este efectuata constant si sustinut si cu atat mai mult in cazurile in care este insotita de o predispozitie genetica de a favoriza dezvoltarea de celule noi ca raspuns la acest tip de exerciti fizice," declara Miriam S. Nokia, autoarea principala a studiului.

Desi aceste studii au fost efectuate pe soarecii de laborator, studiile efectuate anterior pe teme similare aduc dovezi suplimentare care arata ca exercitiile de tip aerobic stimuleaza neurogeneza, mai adauga autorii.

Acesta este primul studiu ce se axeaza pe tipul de antrenament fizic exercitat pentru dezvoltarea eficienta a hipocampului, conform sursei citate.

Sursa:   science.hotnews.ro

In : Stiri din Sanatate 


Tags: ce activitate fizica este mai eficienta pentru dezvoltarea de celule noi la nivelul creierului