Imagini pentru fructe uscate

Curmalele, smochinele, prunele uscate, stafidele sunt surse extraordinare de calciu, magneziu, potasiu, dar dacă le mănânci într-o cantitate mare te pot îngrășa. Acesta nu este singurul dezavantaj al fructelor uscate.

Bei apă imediat
În cazul bei apă fără să mai aștepți 30 de minute sau măcar un sfert de oră după ce ai mâncat fructe uscate, este posibil să ai neplăceri digestive cum ar fi balonarea. Ca urmare a interacțiunii dintre apă și zahărul din fructele uscate se produc gaze la nivelul intestinului. De aceea este indicat să mănânci mai puține fructe uscate deodată și să nu bei nimic imediat.

Suferi de diabet
Din cauză că au un conținut ridicat de zahăr, fructele uscate trebuie evitate de persoanele au fost diagnosticate cu diabet zaharat din cauza faptului că provoacă o creștere rapidă a glicemiei. Din aceeași cauză și ca urmare a carbohidraților prezenți în curmalele uscate, de pildă, ele trebuie eliminate din dieta celor care vor să slăbească sau a persoanelor care suferă de obezitate.

Atenție!
Greutatea în exces se numără printre factorii care predispun la apariția diabetului zaharat.

Ai probleme digestive
Când suferi din cauza diareii, evită să mănânci fructe uscate, pentru că îți va agrava situația. Din cauză că acestea conțin fibre, accelerează procesul de digestie. Dintr-un motiv asemănător, este indicat să ocolești alimentele bogate în fibre: lintea, fasolea, mazărea, broccoli, conopida, perele.

La copiii sub 1 an
Dacă fructele uscare sunt date copilului mic, sub vârsta de un an, există riscul ca acesta să se înece sau să se lipească pe dinți, precum caramelele, și să fie greu de îndepărtat. De asemenea, la introducerea fiecătui tip de fruct uscat în parte trebuie avută în vedere regula celor 4 zile de verificare a toleranței digestive a respectivului aliment. Poate fi introdus ca atare, după vârsta de un an, sau în combinație cu cereale, dar nu cu lactate sau brânzeturi, o combinație mai greu de digerat.

Sursa:   www.clicksanatate.ro