Multe persoane care se află la regim pentru a scăpa de kilogramele în plus sunt convinse de faptul că mâncărurile alcătuite, în mare parte, din carbohidraţi, precum pâinea, sunt nesănătoase şi vor constitui o piedică în calea obţinerii rezultatelor ideale. Însă adevărul este că pâinea consumată în cantităţi moderate nu e nesănătoasă. Multe alimente bogate în carbohidraţi complecşi nu sunt mereu "duşmanul siluetei"! În plus, nenumărate alimente sănătoase au în compoziţie carbohidraţi complecşi (legume, cereale, pâine integrală). 

Prezenţa carbohidraţilor în dietă nu vă va împiedica să slăbiţi, însă dacă dieta dumneavoastră se bazează în proporţie mare (70%-80%) pe alimente bogate în carbohidraţi, acest aspect va fi un împediment în calea unui stil de viaţă sănătos. Deci, ca de obicei, moderaţia e cheia! 

În principiu, luăm în greutate când depăşim cantitatea zilnică de calorii necesare (care diferă în funcţie de sex, vârstă, nivelul de activitate zilnică şi bolile cronice de care suferim). Aşadar, ce fel de pâine putem consuma la dietă? 

Există două tipuri de pâine acceptabile în dietă, ambele bazate pe făină din cereale integrale, fiindcă acestea au în compoziţie fibre şi alţi nutrienţi. Pâinea din grâu integral şi pâinea de secară sunt opţiunile recomandate celor care doresc să scape de kilogramele în plus sau să-şi menţină silueta. 

Pâinea din grâu integral are în compoziţie carbohidraţi complecşi, puţine grăsimi saturate şi conţine fibre din plin. Pâinea îmbogăţită cu diverse seminţe (susan, mac, floarea soarelui sau dovleac) aduce un plus de nutrienţi şi o textură mai interesantă. 

Pâinea de secară este însă alegerea cea mai potrivită, deoarece, la fel ca şi cea din grâu integral, este compusă din carbohidraţi complecşi ce sunt absorbiţi mai lent şi mai eficient de către organism, stabilizând astfel nivelul de energie şi nivelul zaharurilor din sânge. De asemenea, pâinea de secară are în compoziţie fibre, iar fibrele joacă un rol foarte important în sistemul digestiv, protejând împotriva constipaţiei. Persoanele aflate la dietă ar trebui să consume în jur de 18 grame de fibre pe zi, o parte din acestea pot proveni din pâinea integrală. Alimentele bogate în fibre, precum pâinea de secară, vor da senzaţia de saţietate, fiind ideale pentru micul dejun. 

Cea mai nerecomandată pâine este cea albă, clasică, din făina albă, deoarece are, pe lângă carbohidraţi simpli, zaharuri sau sare în exces. Oricare ar fi alegerea ta, cea mai sănătoasă pâine va fi mereu aceea pe care o prepari la tine acasă, deoarece poţi controla cantitatea de sare, poţi adăuga cereale integrale, seminte de in, seminţe de floarea soarelui sau de dovleac!

sursa: ziarulring.ro