Apa de gură poate creşte riscul de infarct şi accident cerebral. La această concluzie au ajuns cercetătorii britanici de la Universitatea Queen Mary din Londra care au constatat că soluţia antiseptică ucide bacteriile bune care contribuie la menţinerea unui nivel scăzut al tensiunii arteriale.

Bacteriile bune sunt ucise

Explicaţia oamenilor de ştiinţă britanici a fost destul de simplă: gargara cu apă de gură ucide bacteriile bune care ajută la relaxarea vaselor sangvine. Astfel creşte tensiunea arterială.

Cei 19 voluntari care au participat la studiu au înregistrat o creştere a tensiunii arteriale timp de câteva ore după ce au folosit apă de gură. Participanţii, persoane sănătoase, au folosit apă de gură de două ori pe zi, iar tensiunea lor arterială a crescut cu 2-3,5 unităţi de fiecare dată (milimetri coloană de mercur).

Mai mult, efectul creşterii tensiunii arteriale s-a manifestat chiar din prima zi.

Recomandată în caz de infecţii

Profesorul Amrita Ahluwalia, coordonatorul studiului, a criticat folosirea pe scară largă a apelor de gură. El spune că unele dintre acestea conţin substanţe antiseptice foarte puternice.

Astfel, spune ea, se explică faptul că uciderea zilnică a bacteriilor bune se traduce printr-o creştere minoră, dar regulată a tensiunii sangvine, cu un impact semnificativ asupra numărului de decese provocate de infarcte şi de accidente cerebrale. Ahluwalia a mai spus că apa de gură este recomandată zilnic doar în cazul unor infecţii ale gingiilor şi dinţilor. Dar nu şi persoanelor cu dantură sănătoasă.

Multe sortimente de apă de gură conţin antisepticul clorhexidină, care ucide microbii necesari la crearea nitritului, esenţial pentru dilatarea vaselor de sânge. Specialiştii consideră totuşi că şi cele care nu au acest antiseptic în compoziţie pot tulbura echilibrul florei microbiene din gură.

sursa: clicksanatate.ro