Cum se trateaza litiaza renala

Posted by Stiri din Sanatate on Wednesday, October 1, 2014 Under: sanatate


Daca medicul considera ca piatra poate fi eliminata de la sine si durerea cauzata de aceasta este suportabila pentru pacient, poate recomanda tratament la domiciliu, care include:
  • folosirea medicatiei antialgice: antiinflamatoarele nonsteroidiene (AINS) pot reduce durerea; la nevoie, medicul poate prescrie medicamente mai puternice
  • consumul crescut de lichide: se recomanda un consum de lichide peste cel normal, de 8-10 pahare pe zi, si anume 2 pahare de apa la un interval de 2 ore; medicul trebuie consultat cu privire la consumul crescut de lichide daca pacientul prezinta boli renale, cardiace sau hepatice, care au ca indicatie restrictia de lichide
  • este bine sa se evite consumul de sucuri acidulate sau sucuri de fructe, cum este sucul de grapefruit; mancarea bogata in oxalati (legumele verzi, nuci si ciocolata) este bine de evitat.
Atunci cand durerea este prea mare pentru a fi suportata, de regula calculul blocheaza tractul urinar sau exista o infectie concomitenta, ceea ce-l va determina pe medic sa indice unul din urmatoarele tratamente:
  • litotripsia cu unde de soc extracorporeala (ESWL): aceasta metoda foloseste ultrasunete care traverseaza cu usurinta corpul, dar care sunt suficient de puternice incat sa sparga calculul renal; este metoda cea mai folosita ca tratament medical al litiazei renale
  • nefro-litotripsia sau nefro-litotomia percutana: chirurgul plaseaza un tub telescopic in rinichi, prin intermediul unei incizii mici la nivelul lojei renale si prin intermediul acestuia extrage calculul (litotomie) sau il sparge si apoi extrage fragmentele (litotripsie sau litotritie); aceasta procedura se poate utiliza daca ESWL esueaza sau calculul are dimensiuni mari
  • ureteroscopia: chirurgul introduce de-a lungul tractului urinar un tub telescopic foarte subtire (ureteroscop) pana la nivelul calculului, pe care il va extrage sau il va sparge, si apoi il va extrage cu ajutorul unor instrumente speciale; uneori este necesar un tub mic, gol pe dinauntru (stent ureteral) care se plaseaza in ureter pentru a-l tine deschis si a facilita curgerea urinei impreuna cu eventualele fragmente de calcul; aceasta metoda se foloseste mai ales in cazul calculilor care au alunecat din rinichi in ureter
  • operatia chirurgicala clasica in care chirurgul face o incizie lateral de stomac, pentru a ajunge la rinichi si a extrage calculul; metoda este rar folosita in acest moment.
sursa: sanatate.bzi.ro

In : sanatate 


Tags: tratare litiaza renala