Numeroase leacuri și-au dovedit eficiența în caz de hipertensiune, mai ales în forma ușoară și cea moderată. Totuși, înainte de a începe terapia cu plante, trebuie să ceri acordul medicului curant, mai ales dacă iei și antihipertensive. Asocierea celor două tratamente poate scădera prea mult tensiunea. 

Usturoiul 
Virtuțile tămăduitoare ale usturoiului sunt cunoscute de peste 3.000 de ani și potrivit Organizației Mondiala a Sănătății, „această plantă poate fi utilă în caz de hipertensiune moderată”. Usturoiul are efect diuretic și vasodilatator asupra vaselor periferice, ceea ce ajută la scăderea presiunii sângelui. 

La acestea se adaugă beneficiile în ceea ce privește reducerea colesterolului, precum și acțiunea antioxidantă și antiinflamatoare, cu efecte pozitive asupra inimii. În scop terapeutic, poți consuma zilnic 1-3 căței de usturoi zdrobit. Pentru că poate subția sângele, persoanele care iau tratament cu anticoagulante și cele care urmează să facă operație nu trebuie să consume usturoi în cantități mari. 

Păducelul 
Această plantă este un ajutor de nădejde pe care pot conta persoanele cu hipertensiune. Păducelul, care este numit și „cardiologul naturii”, are acțiune relaxantă asupra mușchilor inimii, ajutând la scăderea TA. Păducelul este adesea indicat și în tahicardie și în insuficiență cardiacă moderată. 

Nervozitatea, anxietatea și hiperactivitatea, care agravează hipertensiunea, pot fi, de asemenea, reduse cu ajutorul remediilor de păducel. În acest scop este indicat ceaiul, care se prepară din 1-2 lingurițe de flori uscate la o cană cu apă fierbinte, lăsate la infuzat 10 minute. Se beau 2-3 căni zilnic, într-o cură de 3 săptămâni. Cere acordul medicului dacă urmezi tratament cu antihipertensive, cu antiaritmice sau cu vasodilatatoare. 

Frunzele de măslin 
Un compus din frunzele de măslin (oleuropein) are acțiune hipotensoare, vasodilatatoare și reglatoare a nivelului ritmului cardiac. Aceste beneficii recomandă frunzele de măslin în hipertensiunea ușoară și în cea moderată. În plus, acest remediu ajută și la normalizarea nivelului de zahăr din sânge și al colesterolului. Infuzează 3 lingurițe de frunze de măslin la 1 litru de apă clocotită, timp de 10 minute. Consumă 3 căni pe zi, timp de o lună. 

sursa: ziarulring.ro