Cat de mult conteaza stilul de viata in prevenirea cancerului

Posted by Stiri din Sanatate on Wednesday, October 15, 2014 Under: sanatate


In Uniunea Europeana 2,66 de milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer. Stilul de viata joaca un rol important in prevenirea acestei boli, potrivit Centrului International al Cercetarii Cancerului, o agentie specializata a Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Toate studiile efectuate pana in prezent arata ca alimentatia, sportul si alte obiceiuri care tin de stilul de viata pot preveni cancerul, anunta Destination Sante.

In medie "30% pana la 50% din cazurile de cancer pot fi evitate prin schimbarea comportamentelor individuale sau prin politici eficiente de prevenire", au anuntat recent reprezentantii Centrului International al Cercetarii Cancerului.

In cea de-a patra editie a Codului contra Cancerului, membrii acestui centru spun care sunt modalitatile de evitare a factorilor asociati cu aparitia cancerului.

Evitati consumul de alcool si tigarile. In afara faptului ca provoaca dependenta, aceste substante ataca ficatul si caile respiratorii. Fumatul provoaca 80% din cazurile de cancer pulmonar.

Faceti miscare. Chiar si moderata, activitatea fizica este importanta pentru protectia corpului. Stimularea imunitara si echilibrarea hormonala favorizate de sport ofera protectie contra cancerului pulmonar la barbati si fata de cancerul de endometru si de sani, in cazul femeilor. "In plus, prin reducerea unor factori de risc precum excesul de greutate si obezitatea, activitatea fizica scade si probabilitatea de recidiva a cancerului", explica specialistii.

Mancati echilibrat si variat. Nu exista alimente anticancer, insa fructele si legumele bogate in fibre si vitamine pastreaza echilibrul intestinal. In schimb, excesul de carne rosie si mezeluri favorizeaza aparitia cancerului colorectal.

Limitati expunerea la poluare si la substante cunoscute ca fiind implicate in aparitia cancerului: solventi, radon, produse chimice. Acestea sunt asociate cu riscul crescut de aparitie a cancerului in sfera ORL, a celui pulmonar si de vezica.

Profitati de lumina naturala a soarelui, insa fara a abuza, razele ultraviolete putand duce la aparitia melanomului.

sursa: ziare.com

In : sanatate 


Tags: stil  viata  prevenire  cancer