Cancerul pancreatic, una dintre cele mai agresive boli

Posted by Stiri din Sanatate on Wednesday, October 29, 2014 Under: sanatate

Cancerul pancreatic, una dintre cele mai agresive boli

În majoritatea cazurilor, cancerul pancreatic dă simptome doar în stadiile avansate, când şansele de supravieţuire sunt reduse. Sunt mai expuşi a face boala persoanele cu pancreatită cronică sau cele cu diabet zaharat.

Cancerul pancreatic este una dintre cele mai agresive boli. În aproximativ 90 la sută din cazuri, tumoarea se formează în pancreasul exocrin, responsabil de producerea enzimelor indispensabile digestiei. Tumoarea malignă mai poate apărea şi la nivelul pancreasului endocrin, care secretă hormoni precum insulina. Cancerul poate fi localizat la nivelul capului pancreasului, dar şi la cel al coadei sau corpului acestui organ.

Cancerul pancreatic este mai frecvent întâlnit la persoanele cu vârsta peste 50 de ani, mai ales la fumători, care au un risc dublu de a face această boală. Consumul de alcool şi dieta bogată în grăsimi, prăjeli şi în afumături sunt alţi factori implicaţi în apariţia tumorii pancreatice. De asemenea, sunt mai expuşi cei care au în familie cazuri de cancer de pancreas şi persoanele diagnosticate cu pancreatită cronică (inflamaţie de durată a pancreasului) şi cu diabet zaharat de tip I sau II. Medicul Georgeta Vremeş atrage atenţia că sunt la risc şi persoanele cu anumite sindroame genetice, precum sindromul de pancreatită ereditară, cancerul de colon non-polipos ereditar şi cele având mutaţii la nivelul genei BRCA 2.

Atenţie la icter!

Coloraţia galbenă a pielii (icterul) este un simptom posibil de cancer de pancreas, mai ales în cazul în care tumoarea se localizează la nivelul capului pancreasului, când se produce comprimarea căii biliare principale. Cancerul de pancreas mai poate da simptome precum: urină închisă la culoare, durere în partea superioară a abdomenului, care se propagă spre spate şi care nu cedează la administrarea de medicamente antalgice, scaune decolorate, senzaţia de greaţă şi de vomă, lipsa poftei de mâncare, stare generală de slăbiciune şi scăderea în greutate. Şi diabetul instalat brusc poate fi semnal de alarmă. Din păcate, cele mai multe dintre aceste manifestări apar în stadiu avansat.

Tumoarea se poate vedea la ecografia abdominală

În cadrul ecografiei abdominale se poate observa prezenţa tumorii pancreatice. Pentru confirmarea diagnosticului sunt necesare investigaţii suplimentare, precum tomografia abdominală cu substanţă de contrast sau imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM), care arată şi dacă boala s-a extins la organele vecine. De asemenea, prin ecoendoscopie (tehnică ce combină endoscopia şi ecografia) se pot depista tumori de dimensiuni foarte mici. În cazul cancerului de pancreas, analizele de sânge arată, în cele mai multe cazuri, niveluri crescute pentru leucocite, VSH şi fibrinogen, precum şi pentru markerii tumorali specifici (CA 19-9).

Intervenţia chirurgicală, radioterapia şi chimioterapia sunt cele trei opţiuni de tratament în cancerul de pancreas.

sursa: clicksanatate.ro

In : sanatate 


Tags: cancer  pancreatic  boala  agresiva